(Expr. lat., "legea credinţei - legea rugăciunii"). Forma completă a acestei axiome este "ut légem credéndi státuat lex supplicándi" (legea rugăciunii să stabilească legea credinţei) şi aparţine lui Prosper de Aquitania (390-463), fost secretar al Papei Celestin I. Ea scoate în evidenţă raportul dintre credinţă şi liturgie. Rugăciunea are un rol esenţial în interpretarea credinţei creştine. Papa Pius al XII-lea, în enciclica Mediátor Déi (20.11.1947), nr. 47, a aprofundat această axiomă, indicând una complementară: "Lex credéndi légem státuat supplicándi" (legea credinţei să stabilească legea rugăciunii).
