(Din gr. leitourgía, serviciu public, oficial). În Noul Testament, termenul este folosit pentru a desemna celebrarea Cuvântului divin (cf. Fap 13,2; Lc 1,23), vestirea Evangheliei (cf. Rom 15,16; Fil 2, 14-17.30) şi practicarea carităţii (cf. Rom 15,27; 2Cor 9,12; Fil 2,25). În toate aceste situaţii este vorba de slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Din punct de vedere teologic, "liturgia este considerată ca exercitarea funcţiei sacerdotale a lui Cristos, prin care sfinţirea omului este reprezentată prin semne văzute şi este realizată într-un mod propriu fiecăruia şi în acelaşi timp se aduce cultul public integral de către trupul mistic al lui Cristos - de către Cap şi mădularele sale. Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos-Preotul şi a Trupului său, care este Biserica, este acţiune sacră prin excelenţă" (SC 7). "În liturgia Bisericii, Dumnezeu Tatăl este binecuvântat şi adorat ca izvorul tuturor binecuvântărilor creaţiei şi ale mântuirii, cu care ne-a binecuvântat în Fiul său, pentru a ne dărui Duhul înfierii. Lucrarea lui Cristos în liturgie este sacramentală pentru că misterul său de mântuire se face prezent în ea prin puterea Duhului său Sfânt; pentru că trupul său, care este Biserica, e într-un fel sacramentul (semnul şi instrumentul) prin care Duhul Sfânt împărtăşeşte misterul mântuirii; pentru că, în acţiunile ei liturgice, Biserica peregrină ia parte de pe acum, ca într-o pregustare, la liturgia cerească" (CBC 1110-1111).
