Editura Sapientia a lansat patru noi titluri: Agenda liturgică 2019, coordonată de pr. Cristinel Fodor; Educaţia religioasă a preadolescenţilor şi a adolescenţilor, de prof. Agneza Ilinca; Să ne rugăm cu psalmistul, vol. 2, de pr. Claudiu Dumea; şi Valenţele educative ale cultului Sfintei Fecioare Maria, de prof. Valeria Gherguţ.
La începutul anului 2019, Editura Serafica a lansat patru titluri noi: "Arta de a trage folos din păcatele noastre după Sfântul Francisc de Sales" de Joseph Tissot, "Viaţa şi activitatea Sfântului Iuda Tadeu" de pr. Leo C. Gainor, "Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic" și "Norme tipografice pentru tehnoredactarea textelor pe computer". Cărțile sunt disponibile la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman și la librăriile catolice partenere.
Revista "Lumina creştinului" a apărut în februarie 2019, la numărul 2 (350) al celui de-al XXX-lea an din seria nouă. Numărul prezintă logoul vizitei papei Francisc în România, articole despre mărturisitori ai credinței, vizita Sfântului Părinte la Iași, Ziua Persoanelor Consacrate și interviuri cu episcopul Aurel Percă.