La Editura Galaxia Gutenberg a apărut o nouă ediție a biografiei fericitului Ieremia Valahul, îngrijită de fr. Petre-Marian Ianoș. Lucrarea, inițial publicată în perioada interbelică, include un cuvânt de binecuvântare al PS Petru Gherghel și o introducere semnată de îngrijitorul ediției, care prezintă aspecte noi legate de descoperirea mormântului fericitului.
Editura Presa Bună a publicat numărul 12 din 2011 al revistei Buletin istoric, editată de Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași. Numărul prezintă studii de istorie ecleziastică, repere etnografice și culturale, precum și recenzii dedicate cercetărilor în filologie și istorie.
Editura Sapientia publică volumul Il vescovo Antonio Durcovici, care reunește actele simpozionului organizat la Roma la 12 decembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la martiriul episcopului Anton Durcovici. Cartea, editată de PS Aurel Percă, este disponibilă la prețul de 8 lei.