Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Vladnic

În perioada 28 februarie - 2 martie 2025, Parohia "Sfânta Ana" din Vladnic (jud. Bacău) a avut bucuria de a-l primi în vizită canonică pe Preasfințitul Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași.

Vizita a început vineri, 28 februarie, odată cu sosirea episcopului în comunitate. După recitarea Sfântului Rozariu și celebrarea Sfintei Liturghii, unde Preasfințitul Iosif ne-a vorbit la predică despre cultul Preasfintei Inimi a lui Isus, a urmat o scurtă întâlnire cu credincioșii prezenți în biserică.

La ora 18:00, episcopul s-a întâlnit cu membrii Consiliului Pastoral și cu membrii Consiliului Economic. La această întâlnire Preasfințitul a subliniat rolul important pe care aceste consilii îl au în a-l ajuta pe părintele paroh în conducerea parohiei.

Sâmbătă, 1 martie, programul a început cu o întâlnire a episcopului cu angajații parohiei. După aceasta, Preasfințitul Iosif a vizitat câțiva bolnavi pe care i-a încurajat, s-a rugat împreună cu ei și i-a binecuvântat. Cimitirul a fost și el vizitat unde ne-am rugat pentru preoții decedați care au lucrat în parohia noastră și pentru toți cei care se odihnesc în acest cimitir.

Ziua a continuat cu întâlnirea copiilor din parohia noastră. Fiind 1 martie, prima zi a primăverii, copii l-au întâmpinat pe Preasfințitul Iosif cu mărțișoare. La cateheza episcopului copii au învățat despre cât de importante sunt două cuvinte din vocabularul nostru: respect și recunoștință. Respect și recunoștință față de Dumnezeu, părinți, preoți, profesori și, în general, față de toți care ne fac bine.

A urmat cateheza cu tinerii din comunitatea noastră. Subiectul catehezei a fost cât de important este ca tinerii să-și descopere cât mai repede vocația vieții, rolul pe care fiecare tânăr îl are de îndeplinit în această viață. Tinerii au învățat de la Preasfințitul Iosif că oriunde îi va duce viața ei trebuie să rămână aproape de Dumnezeu, să-și mărturisească credință catolică și să nu piardă legătura cu sfintele sacramente.

După-amiază, de la ora 14:30, Preasfințitul Iosif a primit în audiență privată mai mulți credincioși. Ziua s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii, iar la predică, într-o continuare a predicii de vineri, Preasfințitul ne-a vorbit despre Preasfânta Inimă a Mariei.

Duminică, 2 martie, la ora 11:00, a avut loc Sfânta Liturghie pontificală de încheiere a vizitei pastorale. Alături de Preasfințitul ne-am simțit cu adevărat că facem parte din familia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie am mulțumit bunului Dumnezeu pentru toate harurile primite cu ocazia acestei vizite pastorale a Preasfințitului Iosif. Episcopul nostru ne-a întărit în credință, ne-a îndemnat să rămânem aproape de Biserică, de sacramente și ne-a mărturisit că el însuși a fost întărit în credință văzând lucrurile frumoase din parohia noastră.

La sfârșit, părintele paroh Petru-Bogdan Răchiteanu i-a mulțumit Preasfințitului Iosif Păuleț pentru grija pastorală, pentru rugăciune și pentru întărirea în credință pe care Preasfințitul a făcut-o cu ocazia vizitei pastorale.

Întâlnirea păstorului diecezei, Preasfințitul Iosif Păuleț, cu comunitatea parohială din Vladnic a reprezentat cu adevărat un moment de har. Mulțumim Sfintei Treimi, Sfintei Fecioare Maria și mamei Mariei, Sfânta Ana, patroana noastră, pentru aceste zile superbe alături de păstorul diecezei noastre! Preasfințite Iosif, vă mulțumim și vă așteptăm cu drag să reveniți la noi!

Iuliana Farțade

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 februarie - 2 martie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Vladnic

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secțiunea "Anul pastoral 2024-2025. "Discipoli misionari ai lui Cristos"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022)

Secțiunea "Vizite pastorale"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat