Cântările pentru pelerinajul la Cacica 2024
La ceas de sărbătoare, în zilele de 14 și 15 august 2024, corul reunit al Decanatului de Bucovina va susține cântările solemne la celebrările principale ale pelerinajului anual de la Cacica, în cinstea Maicii Preacurate.
Fiind deja o tradiție de câțiva ani, în strânsă legătură cu titlul imnului pelerinajului anual de la Cacica cu ocazia Sărbătorii "Adormirea Maicii Domnului", "Iubirea Mariei ne cheamă!", coriștii s-au mobilizat pentru a fi la cel mai înalt nivel muzical și spiritual.
Sub atenta îndrumare a domnului profesor Bronislaw-Anton Babiaș în calitate de dirijor, din Parohia "Sfântul Ioan Nepomuk" din Suceava, și a tânărului organist Daniel Nesimuca, din Parohia Botoșani, student în anul 2 la Universitatea Națională de Muzică, București, secția orgă, un număr impresionant de aproximativ 80 de persoane inimoase, cu multă dragoste față de Sfânta Fecioară și față de cântul liturgic, s-au reunit pentru a aduce slavă Sfintei Fecioare Maria. Anul acesta corul reunit este format din persoane din parohiile Cacica, Gura Humorului, Rădăuți, Siret, Solonețu Nou și Suceava, dar și prieteni apropiați ai domnului dirijor.
Toate acestea au fost posibile datorită lui Dumnezeu, care a mijlocit bunăvoință, răbdare și dedicare coriștilor care și-au rupt din timpul lor pentru a participa la repetiții, Preasfințitului Iosif Păuleț, părintelui Anton Mărăndescu, rector al sanctuarului, a părintelui Alois Farțadi, decan de Bucovina, și a tuturor părinților parohi din comunitățile participante, care i-au amintit în rugăciunile lor pe toți participanții.
Să răspundem la această chemare și să ne unim în cânt și rugăciune!
Bronislaw-Anton Babiaș,
responsabil zonal din Bucovina al Oficiului de Muzică Sacră
* * *
Broșura, format A4, cu cântările corului reunit, poate fi descărcată de aici.
lecturi: 2.