Traian: "Mulțumesc, părinte, mulțumesc pentru că ne-ați sfătuit bine!"... la cursul pentru logodnici
Sâmbătă, 13 iulie 2024, Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) a găzduit una dintre bine cunoscutele ediții ale cursului pentru logodnici. Au fost prezente 36 de perechi.
La finalul cursului, stând de vorbă cu unul dintre cuplurile prezente, tânăra logodnică a spus că o să se întoarcă acasă și o să-i spună părintelui paroh: "Mulțumesc, părinte, mulțumesc pentru că ne-ați sfătuit bine!"
Mulți din cei prezenți erau la curs pentru că au fost îndemnați de nașii pe care i-au ales să le stea alături la celebrarea Căsătoriei și care participaseră la rândul lor la curs. Erau și dintre cei trimiși de către părintele paroh, ori părintele vicar, dar, dacă la început au luat-o ca pe o obligație, până la final s-a transformat în recunoștință!
36 de perechi la un singur curs nu au participat niciodată. Este pentru prima dată și evident că meritul îl au mai ales cei care i-au sfătuit pe acești tineri să participe. Simpla "scuză" că nu au timp nu mai ține! Mulți dintre participanți de altfel o și recunosc, dar la final de curs: "Cum să nu, este timp pentru toate, dacă vrem! Așa cum mergem la cursul de dans, cum mergem să discutăm meniul, să probăm și să cumpărăm rochia de mireasă și costumul de mire, avem timp, dar ne sperie că iar ne pune părintele să învățăm Catehismul și la vârsta noastră, să ne întoarcem iar ca la școală...!"
Pregătirea religioasă a tinerilor logodnici, așa cum se știe, se face în parohii. Multe din parohii însă asigură și o formare umană a viitorilor soți. Cursurile organizate de către Oficiul pentru Pastorația Familiei completează formarea din parohii, nu o substituie, ci o completează. Prin urmare, vom continua să-i invităm pe tineri să participe, pe preoți să-i sfătuiască să participe, iar pe foștii participanți să vorbească prin exemplul lor.
La Traian, tinerii logodnici s-au întrecut pe ei înșiși. Numărul mare de participanți a arătat că tinerii încă se mai căsătoresc, că își doresc să aibă o formare temeinică, ceea ce le mai trebuie este doar impulsul, încurajarea de a participa. Așa că slujirea în această direcție continuă...
Următoarele ediții ale cursului pentru logodnici vor avea loc după cum urmează: la Focșani (20 iulie), la Bacău-Centru (27 iulie) și la Centrul "Gaudium et Spes" (10 august și 10 septembrie).
Vă așteptăm, dragi logodnici, vă așteptăm să completați formarea voastră pentru viața de familie!
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
13 iulie: Traian: "Mulțumesc, părinte, mulțumesc pentru că ne-ați sfătuit bine!"... la cursul pentru logodnici