Faraoani: Sărbătoarea copiilor din Decanatul de Bacău Sud
Zi de bucurie, zi de neuitat. Sâmbătă, 8 iunie 2024, în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Faraoani s-au reunit aproximativ 500 de copii veniți din cele 14 parohii ale Decanatului de Bacău Sud însoțiți de preoții lor, persoane consacrate și responsabilii de grup. Programul stabilit pentru această a stat sub egida temei "Ești prețios!" care se inspiră din versetul biblic "Iată le fac pe toate noi" (Ap 21,5).
Sărbătoarea a început cu momentul primirii călduroase a tuturor participanților, iar programul a debutat cu salutul de bun venit al părintelui paroh Felix Măriuț și rugăciunea de deschidere după care a urmat intonarea imnului stabilit pentru această zi: Cu Isus sunt fericit!
Momentul catehetic pregătit de părintele Octavian Nistor i-a ajutat pe copii să redescopere bucuria și minunăția de a se simți prețioși în ochii lui Dumnezeu. Și apoi, ca să înțeleagă mai bine tema zilei, copiii au fost invitați să transmită acest mesaj în mod concret vecinilor de bancă, printr-o îmbrățișare însoțită de cuvintele "Ești prețios!".
Sfânta Liturghie de la ora 11:00 a fost celebrată de părintele decan Iosif Dămătăr la care au concelebrat un număr destul de mare de preoți din Decanatul de Bacău Sud.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele vicar Andrei Blaj. Acesta i-a ajutat pe copii să înțeleagă, plecând de la relatarea evangheliei despre pierderea și regăsirea lui Isus în templu, bucuria regăsirii fiului pierdut și cât de prețioși suntem în fața lui Dumnezeu. Iar părintele paroh a subliniat la finalul Sfintei Liturghii că fiecare copil este ca o piatră vie, dar ca să devină prețioasă trebuie să fie șlefuită.
După Sfânta Liturghie a urmat prânzul din pachețele proprii. Copiii au avut posibilitatea de a servi și preparatele dulci pregătite de câteva mame cu inimă mare, vată de zahăr, precum și diverse băuturi dorite de copii, sucuri, limonadă "bubble tea", de la târgul pregătit special pentru copii. Au avut, de asemenea, ocazia de a achiziționa diferite suveniruri pregătite de copiii și tinerii parohiei gazdă.
A urmat deschiderea propriu-zisă a Festivalului Copiilor cu momentul cultural-artistic, intitulat generic "Copiii au talent". Mai multe parohii s-au înscris la acest moment artistic care au reușit să evidențieze diferitele talente ale copiilor care le-au reprezentat pe scena din fața bisericii. Și copiii din Faraoani au prezentat o fabulă pregătită sub îndrumarea domnului regizor Ioan Coșa. Toți copiii au reușit, prin momentele pregătite, să coloreze mai frumos atmosfera Zilei Copiilor.
De la această sărbătoare nu puteau lipsi jocurile, pe care copiii le-au așteptat cu mare entuziasm și bucurie. Jocurile pregătite de numărul mare de animatori din parohia gazdă, sub îndrumarea părintelui vicar Corneliu și a sorei Iuliana, i-au motivat și impulsionat pe copii la un spirit de cooperare să câștige cât mai multe jocuri pentru a putea participa la tombola cu premii.
La încheierea acestei frumoase zile, toți copiii s-au răcorit cu înghețata oferită de binefăcători și i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile primite, precum și pentru experiența noilor prietenii închegate. Toți s-au întors în comunitățile lor mai bucuroși și mai conștienți de faptul că sunt prețioși în ochii lui Dumnezeu.
Mulțumim bunului Dumnezeu pentru vremea frumoasă, părintelui paroh Felix pentru că a fost o gazdă bună pentru acești copii, părintelui vicar Corneliu și sorei Iuliana pentru organizarea acestei minunate zile, tuturor animatorilor, voluntarilor și persoanelor care s-au implicat în organizarea și înfrumusețarea acestei zile, celor de la pupitrul tehnic, fotografilor, asistenților medicali. Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i răsplătească pe toți cu harul său!
Anica Cochior