|
| Ferăstrău |
În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
Parohia Ferăstrău a fost înfiinţată la 1 septembrie 2016 prin desprindere de la Oituz1. Aşezarea a fost semnalată, pentru prima dată în statisticile catolice, în raportul anonim despre starea bisericilor catolice din Moldova, scris probabil în anul 1776, sub forma "Cereslev" - Cerăslău, fără biserică şi cu un total de 20 credincioşi2. În anul 1913 erau în Ferăstrău 61 de familii cu 248 de credincioşi, iar în anul 1920 erau 43 de familii cu 175 de credincioşi3.
În Ferăstrău există un monument dedicate eroilor în curtea bisericii ortodoxe, construit în anii din urmă (dezvelit la 8 septembrie 1999). Este o cruce din marmură albă sculptată aşezată pe o platformă în trei trepte. De o parte şi de alta a monumentului sunt mormintele a 13 ostaşi: 2 români şi 11 străini. Osemintele acestora au fost găsite în urma unor lucrări de construcţie la poalele dealului Coşna4.
Pr. Emil Robu, parohul comunităţii, a încercat să afle de la credincioşi numele celor din sat căzuţi pe câmpul de luptă. Nu a reuşit. Cercetând mai în amănunt, a găsit doi catolici, eroi din Primul Război Mondial, trecuţi pe o listă a eroilor în biserica ortodoxă din satul Poiana Sărată, com. Oituz. Ei sunt trecuţi la sfârşitul listei şi evidenţiaţi cu o acoladă că sunt catolici:
Andrei Imbre
Andrei Sarchan5
Tot părintele a trimis şi fotografii făcute în biserica ortodoxă.
La intrarea în satul Poiana Sărată, pe partea stângă a şoselei, se află cimitirul eroilor din Primul Război Mondial. Lucrările de centralizare a eroilor în acest cimitir s-au finalizat în octombrie 1933. Au fost înhumaţi 107 eroi cunoscuţi în patru parcele (română, austriacă, germană şi maghiară), alţi 1.506 eroi necunoscuţi fiind depuşi în cripta din centrul cimitirului. Este o platformă de beton deasupra căreia se înalţă un obelisc de 4 m. Însemnele de căpătâi şi gardul cimitirului s-au realizat din beton. În 1933 au fost depuşi în criptă încă 33 de eroi, numărul total al celor înhumaţi fiind de 1.6096.
Pr. Cornel Cadar
Note
1 http://www.ercis.ro/dieceza/parohii/fisa.asp?id=153, accesat la 26 septembrie 2018.
2 Pr. Iosif Gabor, Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, Editura "Conexiuni", Bacău, 1996, p. 99.
3 Iosif Gabor, Dicţionar statistic al localităţilor catolice din Moldova 1865-1948 (mss), vol. 2 (C-F, Frumoasa, 21 martie 1972), p. 116 (226).
4 Colonel (r) Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău. Altar de jertfă şi eroism, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura "Babel", Bacău, 2009, p. 197-198.
5 Lista celor 55 de eroilor, incluşi fiind şi cei doi catolici, este redată în Colonel (r) Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău. Altar de jertfă şi eroism, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura "Babel", Bacău, 2009, p. 201.
6 Colonel (r) Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău. Altar de jertfă şi eroism, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura "Babel", Bacău, 2009, p. 200; http://www.culturabacau.ro/atractie-monumentul-eroilor---poiana-sarata-59.html, accesat la 26 septembrie 2018; în prima sursă, numărul eroilor este diferit.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (LXXXVIII): Ferăstrău
* * *
PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor
* * *
Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.
