În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
Satul Măgura este aşezat în partea de nord-est a Culmii Pietricica, pe valea pârâului Negel, la o distanţă de aproximativ 8 km spre vest de municipiul Bacău. [1]
|
| Foto 1 - Monumentul eroilor din Primul Război Mondial (satul Măgura) |
Din punct de vedere al organizării eclesiastice, în anul 2013 a fost înfiinţată Parohia Romano-Catolică Măgura. [3]
Conform documentelor istorice, vechimea satului este din secolul al XV-lea. [4]
În satul Măgura s-a ridicat în anul 1936 (refăcut în august 2015) un Monument al eroilor, "construit din beton sub forma unei coloane înalte de 3 m, aşezate pe un soclu şi un postament în trepte" [5], având în vârf o cruce. [foto 1] Pe cele patru laturi ale monumentului sunt inscripţionate numele a 67 de eroi din Primul Război Mondial. [6] Pe fiecare latură, în partea inferioară, au fost inscripţionate cuvintele: "Cireşoaia", "Mărăşeşti", "Oituz", "Mărăşti". [foto 2]
Pe una dintre laturi, în partea superioară, se află inscripţia: "Acest monument s-a ridicat din iniţiativa şi fondurile căminului cultural şi cu contribuţia primăriei, băncii populare şi a tuturor locuitorilor din comuna Călugăra. 21 noiembrie 1936".
|
| Foto 2 - Monumentul eroilor din Primul Război Mondial (satul Măgura) |
Pe o altă latură sunt trecute alte 29 de nume ale eroilor: "Sold. Dima P., Sold. Feni D., Sold Ciosu V., Sold. Iancu P., Sold. Maricaş I., Sold. Marcu I. N., Sold. Ciorcilă I., Sold. Costraş C., Sold. Cristea I. C., Sold. Cobzaru C., Sold. Hurdubei M., Sold. Croitoru I. I., Sold. Floarea S. T., Sold. Chelaru U. P., Sold. Chelaru N. T., Sold. Chelaru T. V., Sold. Ciorcilă V. C., Sold. Ciorcilă S. C., Sold. Ciorcilă D. A., Sold. Ciorcilă A. M., Sold. Ciorcilă A. V., Sold. Ciorcilă I. V., Sold. Ciorcilă A. C. M., Sold. Ciorcilă T. C. V., Sold. Cioroabă C. C., Sold. Dăscălescu C., Sold. Ghiorghiţă C., Sold. Comănescu C. C., Sold. Iordăchioaia I".
Pe o a patra latură sunt trecuţi, alături de 4 eroi din 1877-1878, un număr de 23 de eroi din 1916-1918: "Sold. Rusu I., Sold. Smău D., Sold., Sociu I., Sold. Rusu C. N., Sold. Rusu V. C., Sold. Rusu C. C., Sold. Toma C. I., Sold. Rusu C. M., Sold. Rusu I. A., Sold. Moisă T. N., Sold. Moisă N. V., Sold. Munteanu I., Sold. Munteanu I., Sold. Nedelcu I., Sold. Păduraru I. C., Sold. Paladi I. V., Sold. Pavăl T. C., Sold. Postolache C., Sold. Pradeş C. I., Sold. Pruteanu N., Sold. Trăistaru P., Sold. Trifescu I., Sold. Viscredin V., Sold. Vasilica I., Sold. Trăistaru P".
Cercetând fondurile arhivistice de la Arhivele Naţionale Bacău, am descoperit un document (emis de autoritatea comunală) intitulat "Tablou de eroi morţi pentru patrie în războaele 1877/78, 1913 şi 1916/1919" [7]. Au fost notaţi aici (alături de patru eroi din Războiul de Independenţă), un număr de 58 de eroi din Primul Război Mondial, în ordinea următoare: "Şenchea Dumitru, Stroescu Const., Ariton Vasile, Costea Ioan, Palade Vasile, Pavă Gheorghe, Ciosu Vasile, Comănescu Gheorghe, Cazacu Petrea, Ciorcilă Mihai, Nedelcu Ioan, Hurdubei Dumitru, Pruteanu Ioan, Munteanu Ioan, Iordăchioaie Ion, Hurdubei Ioan, Mihalache Vasile, Chelaru Moisă, Cioroabă Alex., Moise Neculai, Ciorcilă Vasile, Păcuraru Gheorghe, Pruteanu Vasile, Ciorcilă Alex., Rusu Vasile, Chelaru Ioan, Croitoru Ioan, Olaru Dumitru, Costraş Gheorghe, Burchi Alexandru, Chelaru Neculai, Iancu Petrea, Ciorcilă Gheorghe, Sociu Iojă, Chelaru Vasile, Florea Ştefan, Bărsan Vasile, Dăscălescu Ghi., Toma C. Ioan, Cazacu Ianuş, Vistrian Vasile, Smău Dumitru, Rusu Gheorghe, Trăistaru Petrea, Ciorcilă Ioan, Burcă Dumitru, Cioroabă Costache, Păduraru V. Ghi., Daviduţu I. Ghi., Coman Petrea, Puşcaşu A. Petre, Viscrian I. Costache, Botezatu Vasile, Ciobanu Dumitru, Mititelu I. Anton, Gavrilă V. Costache, Savin C. Costache, Apostu Vasile".
Prof. dr. Anton Coşa
Note:
[1] Enciclopedia judeţului Bacău, coord. Emilian Drehuţă, Bacău, Editura "Agora", 2007, p 289.
[2] Ibidem.
[3] Almanahul "Presa Bună", Iaşi, 2017, p. 275.
[4] Pr. Iosif Gabor, Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, Bacău, Editura "Conexiuni", 1996, p. 172.
[5] Colonel (r) Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău. Altar de jertfă şi eroism, ed. a II-a, Bacău, Editura "Babel", 2009, p. 175.
[6] Fotografiile au fost primite de la Parohia Romano-Catolică Măgura, prin bunăvoinţa părintelui paroh Petre Ţîmpu.
[7] Arhivele Naţionale Bacău, fond Primăria oraşului Bacău, dosar nr. 42/1934, filele 104-105.
* * *
PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor
* * *
Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.

