Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gherăeștii Noi: Administrarea Mirului în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Lunii Mai"

Duminică, 30 iunie 2024, în cadrul Liturghiei solemne de la ora 11.00, prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, 15 tineri au primit taina Sfântului Mir.

Sărbătoarea a început la ora 10.45, când întreaga comunitate l-a întâmpinat cu bucurie pe PS Petru Sescu în fața bisericii.

La Sfânta Liturghie au fost prezenți numeroși preoți și credincioși, care l-au preamărit împreună pe Dumnezeu prin celebrarea celei mai nobile rugăciuni.

În timpul omiliei, PS Petru a răspuns mai multor întrebări, adresate atât de către candidați, cât și de nași și părinți, vorbind prin exemple despre cum îl pot sluji oamenii pe Dumnezeu, luminați fiind de Duhul Sfânt, în orice condiție s-ar afla, orice statut social ar avea: Atât cei înstăriți, cât și cei săraci pot, prin exemplul de trăire în credință a propriei stări, să-i conducă și pe alții la Dumnezeu. O întrebare remarcată și evidențiată de către episcop ca fiind una inedită a fost: "Cum pot fi un naș de nota 10?", la care Preasfințitul a adus din nou în discuție puterea exemplului personal și apropierea de finul său în toate situațiile vieții.

În finalul Sfintei Liturghii, întrucât cu o zi înainte au fost sărbătoriți Sfinții Petru și Paul, comunitatea i-a cântat Preasfințitului Petru un "La mulți ani!" cu ocazia onomasticii sale.

A fost o zi deosebită, cu o frumoasă încărcătură spirituală, ce cu siguranță nu va fi uitată nici de cei 15 tineri proaspăt miruiți, dar nici de cei care au luat parte cu bucurie la această sărbătoare.

Seminarist Daniel Paul Balint

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 iunie: Gherăeștii Noi: Administrarea Mirului




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat