Traian "Ss. Petru şi Paul": Administrarea Mirului Sâmbătă, 30 iunie 2018, 47 de adolescenţi şi tineri din Parohia "Ss. Petru şi Paul" din Traian (jud. Neamţ) au primit sacramentul sfântului Mir de la PS Petru Gherghel, episcopul nostru de Iaşi.
Ziua de 30 iunie 2018 a reprezentat un prilej de sărbătoare pentru credincioşii din Traian, dar mai ales pentru acei copii şi tineri ai Parohiei "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul", care şi-au umplut inimile cu darurile Duhului Sfânt, primind sacramentul Confirmaţiunii.
După o benefică perioadă de pregătire, cei 47 de candidaţi ai comunităţii romano-catolice, îndrumaţi de părintele paroh şi ajutaţi de seminaristul Eduard Amariei, au reuşit să aprofundeze frumuseţea vieţii de credinţă, importanţa sacramentelor în trăirea autentică a acesteia şi să înţeleagă spre cine se îndreaptă în fiecare zi din viaţă, spre Dumnezeul cel întreit şi veşnic; astfel, au devenit vrednici de a primi sacramentul maturităţii creştine.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, însoţit de numeroşi preoţi, cu toţii uniţi în rugăciune şi întăriţi de mângâierea Duhului dătător de viaţă. Toţi cei adunaţi în biserică, în spiritul celor care erau odinioară în Cenacol, au înălţat gândul lor de mulţumire prin jertfa Euharistică; l-au invocat alături de părinţii şi naşii acestor "apostoli adunaţi acelaşi loc" pe Duhul înţelepciunii pentru a deveni corecţi, pe Duhul înţelegerii pentru a pricepe voinţa divină, pe Duhul sfatului pentru a găsi lumina în momentele de îndoială, pe Duhul puterii pentru a evita orice păcat, pe Duhul cunoştinţei pentru a înţelege Sfânta Scriptură, pe Duhul evlaviei pentru a se ruga cu umilinţă, pe Duhul temător de Dumnezeu pentru a împlini planul său de mântuire. Cântarea a fost însoţită de un grup de instrumentişti din parohie şi animată de către toţi cei prezenţi.
Suntem recunoscători bunului Dumnezeu pentru tot parcursul de pregătire şi pentru noua etapă pe care am început-o, însufleţiţi fiind de Duhul Sfânt, care în unire cu Tatăl şi cu Fiul vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor. Amin.
Diana Percă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
Traian "Ss. Petru şi Paul": Administrarea Mirului
