Slănic Moldova: Primind darurile Duhului Sfânt
După un timp special de pregătire, sub îndrumarea părintelui paroh Benone Butacu și a sorei Gianina Orban din Congregația "Surorile lui Isus Răscumpărătorul", în ziua de 14 iulie 2018, în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Slănic Moldova, candidații la sfântul Mir, cei 25 adolescenți și tineri, îmbrăcați în haine de sărbătoare, au așteptat nerăbdători venirea Excelenței sale Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.
Preasfințitul a fost întâmpinat de copii cu pâine, sare și flori, simboluri ale ospitalității și cinstei cuvenite oaspeților de seamă, după care i-a salutat cu bucurie pe candidații la Mir și pe credincioși, exprimând în câteva cuvinte bucuria de a se afla în mijlocul comunității din Slănic Moldova.
După acest moment, candidații la Mir, împreună cu preoții, părinții și nașii, au intrat în procesiune în biserică. Părintele paroh, Benone Butacu, a ținut cuvântarea de bun venit: "Bine ați venit, Preasfințite, în comunitatea noastră ca să ne edificați în iubire și să ne întăriți în credință. Bine ați venit pe acest pământ al Slănicului Moldovei, în acest lăcaș de închinare, semn al unității, unde zilnic luăm parte la celebrarea sfintelor sacramente și ne sfințim viața. Precum sfinții apostoli împreună cu Sfânta Fecioară Maria, acum 2.000 de ani, s-au reunit în cenaclu în rugăciune și așteptarea Duhului Sfânt, astăzi și noi ne-am reunit în acest mic cenaclu, care este biserica noastră, mângâiați și încurajați în viața noastră creștinească de către Sfânta Fecioară Maria și sub călăuzirea Sfinției voastre. Vă mulțumim pentru că ați binevoit să fiți astăzi în mijlocul nostru și vă rugăm să întipăriți celor 25 de tineri, din Cerdac și Slănic Moldova, darurile și pecetea Duhului Sfânt, pentru ca să poată trăi ca adevărați copii ai lui Dumnezeu, ajutați și îndrumați de Duhul Sfânt".
La predică, Preasfințitul Aurel a scos în evidență lucrarea Duhului Sfânt în viața creștinului și a arătat cum putem trăi ca adevărați copii ai lui Dumnezeu, ajutați și călăuziți de Duhul Sfânt. Predica a avut și un frumos dialog între episcop și candidații de la Mir. Adolescenții și tinerii au dat răspunsuri bune și au primit aprecieri din partea episcopului.
A urmat cel mai important moment, conferirea sacramentului Mirului. După rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, candidații, plini de emoție, avându-i alături pe nașii lor, au primit din partea episcopului ungerea cu Sfânta Crismă. Tinerii au participat în continuare cu entuziasm la sfânta Liturghie, citind invocațiile la rugăciunea credincioșilor și aducând darurile la ofertoriu.
La sfârșitul sfintei Liturghii, doi copii dintre cei miruiți au recitat o poezie și au exprimat, în numele tuturor, gânduri de mulțumire lui Dumnezeu, Preasfințitului Aurel, pentru sublimele daruri primite, preoților, nașilor și tuturor celor prezenți la sărbătoare pentru această zi binecuvântată în care l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.
Fie ca toți copiii și tinerii, din parohia noastră și din întreaga lume, însemnați cu pecetea Duhului Sfânt, urmând credința, să fie statornici în iubirea față de Dumnezeu și față de Biserica sa, și să-l mărturisească în toată viața lor pe Domnul Isus Cristos.
Acum vă vom relata câteva dintre impresiile candidaților:
"Pentru mine această sărbătoare a însemnat foarte mult fiind importantă și înălțătoare deoarece am primit darurile Duhului Sfânt, care mă vor ajuta în fiecare zi și îmi vor da putere și credință în viață. Mi-a plăcut foarte mult momentul în care Preasfințitul Aurel ne-a oferit pecetea Duhului Sfânt". (Elena Rahău)
"Eu consider că această sărbătoare a avut un simbol deosebit pentru fiecare dintre noi și pe care ni-l vom aminti cu mare drag întrucât l-am confirmat pe Duhul Sfânt în sufletul nostru. În mod special mi-a plăcut momentul predicii la care am luat parte reprezentând eu însumi darul înțelepciunii". (Alexandra Ungureanu)
"Pe mine sacramentul Sfântului Mir m-a întărit și mi-a lăsat un semn de neșters în suflet. Cel mai mult mi-a plăcut predica Preasfințitului deoarece a menționat că cifra șapte este o perfecțiune și că eu însumi am primit darurile Duhului Sfânt pentru a fi întărită în viața de zi cu zi". (Valentina Beca)
Elena Rahău,
Alexandra Ungureanu
și Valentina Beca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
14 iulie: Slănic Moldova: Primind darurile Duhului Sfânt
lecturi: 42.