Călătoria Papei

ZMT coreeană pentru puţini intimi. Dar vor face istoria

De Maria Chiara Biagioni

Vor fi 6 mii tinerii care din tot continentul asiatic vor participa în dieceza coreeană Daejeon la a VI-a Zi a Tineretului Asiatic. Evenimentul se va desfăşura de la 13 la 17 august 2014 şi va avea ca temă "Asian youth! Wake up! The glory of the martyrs shines on you!" (Tineri din Asia, treziţi-vă! Gloria martirilor să strălucească asupra voastră!). Din aceşti 6 mii, o mie vor fi tinerii delegaţi care provin din 23 de ţări din continentul asiatic. "Costul călătoriei şi dificultatea tinerilor adesea provenind din ţări extrem de sărace din Asia - explică agenţiei SIR părintele Woo Suk Jeong, responsabil al pastoraţiei vocaţionale din dieceza de Daejeon - au împiedicat o participare mai numeroasă". În schimb se presupune că vor fi 5 mii tinerii catolici coreeni care vor participa la Ziua Tineretului. Două sunt întâlnirile speciale pe care tinerii cu toţii împreună le vor trăi cu Papa Francisc: întâlnirea de vineri, 15 august, la Sanctuarul din Solmoe şi duminică, 17 august, pentru celebrarea conclusivă a celei de-a VI-a Zi a Tineretului Asiatic în Castelul Haemi. Altă întâlnire foarte aşteptată este "tradiţionalul" prânz pe care un grup de tineri îl va avea cu Sfântul Părinte. Se va ţine la Seminarul Mare din Daejeon şi vor avea norocul de a lua prânzul cu Papa 23 de reprezentanţi din tot atâtea ţări din continentul asiatic.

Întâlnirea tinerilor la Daejeon se va desfăşura în manieră foarte dinamică. De fapt nu sunt multe programele "în sală". Tinerii se vor mişca în pelerinaj de la un sanctuar la altul vizitând locurile persecuţiei şi mergând la rădăcina pe care această dieceză, astăzi extrem de vitală, îşi înfige istoria sa, adică pe martiriul sfântului Andrei Kim Dae Gon, originar chiar din acea zonă căruia îi este dedicat Sanctuarul din Salmoe. Însă sângele martirilor creştini irigă în adâncul acestui ţinut: în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea această regiune a fost teatrul unei persecuţii foarte violente care a costat viaţa la 10 mii de credincioşi. În mod oficial există în dieceză 19 sanctuare dedicate lor, dar sunt multe alte locuri în care oasele martirilor sunt înmormântate şi nimeni nu ştie exact unde, motiv pentru care întreaga dieceză de Daejeon poate fi numită un loc sacru. "Este important - spune părintele Woo Suk Jeong - ca tinerii să intre la şcoala martirilor şi a sfinţilor, să cunoască istoria lor de credinţă pentru a învăţa să privească cu speranţă şi la viaţa lor, în care vor exista mereu dureri şi momente de întuneric".

O Coree puternic dezvoltată îl va primi pe Papa Francisc. Patria tehnologiei care călătoreşte pe digital. Sediu istoric al lui Samsung Group, firmă care are astăzi filiale în 58 de ţări, dar care a fost întemeiată la 1 martie 1938 de Lee Byung-chul la Taegu, în actuala Coree de Sud. Însă din cuvintele părintelui Woo Suk Jeong se înţelege că totul, chiar şi extraordinara creştere economică a ţării, are un preţ. Între timp în termeni existenţiali: "Tinerii mai ales - explică preotul - trăiesc sub presiunea unui stres foarte puternic, pentru că sunt fii ai unei culturi puternic competitive. Există stres pentru a intra la universitate, stres pentru a intra în lumea muncii, stres pentru a rămâne în ea. Şi nu este o întâmplare că Coreea este una din ţările care are cele mai înalte cote de sinucidere din continentul asiatic". În 2005, mai puţin din jumătatea populaţiei sud-coreene nu a exprimat nicio preferinţă religioasă. Şi "familia se prăbuşeşte": cota de natalitate este foarte joasă (1,2 copii pentru un cuplu), deoarece "copiii costă". "Mulţi tineri - adaugă preotul - s-au îndepărtat de credinţă Dumnezeu pare pentru mulţi să fi dispărut din viaţa lor. Aşadar a propune în acest context Cuvântul lui Dumnezeu şi credinţa creştină înseamnă aici a indica faptul că este posibil a trăi o altă viaţă, cu siguranţă mai liberă, mai adevărată".

(După agenţia SIR, 5 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu