PS Petru Gherghel, însoţit de cei 15 diaconi de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi şi de câţiva preoţi, au participat în zilele de 13 şi 14 mai 2011 la două evenimente importante pentru Dieceza de Iaşi: celebrarea Zilei Bolnavului la nivel diecezan şi pelerinajul de la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei, locul unde se află înhumaţi episcopii martiri Anton Durcovici, episcop romano-catolic de Iaşi, precum şi episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu, morţi în închisoarea din Sighet.
Din motive pastorale, în Dieceza de Iaşi, Ziua Bolnavului se aniversează la 13 mai. Cu această ocazie, la Cacica, s-a organizat un pelerinaj special pentru bolnavi. Liturghia solemnă a fost celebrată de către PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de el aflându-se mai mulţi preoţi din toate părţile diecezei.
Importanţa acestui eveniment a fost subliniată şi de către păstorul diecezei în cadrul omiliei; acesta a evidenţiat faptul că, în opoziţie cu ce se întâmplă în societate, locul pe care persoanele suferinde îl ocupă în Biserică este foarte important. Persoanele în vârstă care, pe lângă singurătate, au de îndurat boala, sărăcia şi umilinţa, sunt de cele mai multe ori uitate de lume şi mai ales de cei care au datoria morală să le ofere ajutor. Biserica este singurul loc unde aceste persoane găsesc răspunsul tuturor frământărilor şi problemelor de zi cu zi. Pentru aceşti oameni nimic pe lume nu este prea mult, ei merită atenţia, dragostea şi respectul nostru. Tot în cadrul predicii a fost evocată şi figura noului fericit Ioan Paul al II-lea, cel care a instituit Ziua Mondială a Bolnavului în anul 1992, pentru data de 11 februarie, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a apariţiilor de la Fatima.
Finalul celebrării i-a găsit pe toţi cei prezenţi în rugăciune, invocând mijlocirea fericitului Ioan Paul al II-lea pentru dobândirea de haruri, precum şi binecuvântându-l pe Dumnezeu printr-o rugăciune specifică acestei sărbători.
După acestea, urmaşul episcopului martir Anton Durcovici la cârma Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, împreună cu ceilalţi însoţitori, s-au îndreptat spre Sighet, unde pe 14 mai, conform tradiţiei deja statornicite, au luat parte la pelerinajul de la Cimitirul Săracilor. La ora 9,30, din faţa Memorialului Sighet, pelerinii au plecat în procesiune pe drumul până la cimitirul unde, în locuri necunoscute, îşi dorm somnul de veci episcopi, preoţi, oameni de cultură şi oameni politici. Aici ceremoniile au continuat cu sfânta Liturghie prezidată de PS Lucian Mureşan, arhiepiscop major de Făgăraş şi Alba Iulia, alături de care au concelebrat numeroşi episcopi şi preoţi.
La sfârşitul sfintei Liturghii, PS Lucian a rostit un cuvânt de învăţătură prin care i-a îndemnat pe cei prezenţi la o viaţă conformă cu învăţătura şi mărturia celor comemoraţi, deoarece "Isus Domnul a spus lumii pe faţă ce avea de spus. Adevăraţii slujitori ai cuvântului, a continuat Preasfinţia sa, au vorbit societăţii în care trăiau, pe faţă. Aceasta a fost, şi încă mai este, vina Bisericii noastre. Dar cel ce ne-a spus: şi pe voi vă vor prigoni, ne-a mai spus că adevărul ne va face liberi. Aceasta este demnitatea Bisericii noastre. Aşadar să preţuim moştenirea înaintaşilor. Să preţuim mărturia lor. Să preţuim locul acesta, pentru a ne aduce aminte, întru vrednicia bunilor urmaşi". După aceasta PS Virgil Bercea a rostit, împreună cu toţi participanţii, rugăciunea pentru beatificarea episcopilor morţi în închisorile comuniste.
Alin-Benone Conţu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 mai: Sighet: Pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor
