|
| © Vatican Media |
Cardinalul prefect al Dicasterului pentru Dezvoltare Umană a condus prezentarea mesajului papei pentru 11 februarie: întâlnirile cu bolnavii trebuie să fie reale, nu "trecătoare, electronice". Arhiepiscopul Daubanes: La Lourdes, "cu toţii ne descoperim răniţi". Giulia Civitelli, voluntară la Policlinica Caritas din Gara Termini: "Conectarea" este cheia sprijinului. Marina Melone, voluntară la căminul "Il Gelsomino": a primi înseamnă a "rămâne".
Dacă "îngrijirea este sarcina medicinii", aici vorbim despre "vindecare", ceva "mai amplu şi mai profund decât simpla îngrijire a bolilor". Şi "este nevoie de curaj", trebuie "să citiţi cu atenţie şi să luaţi în serios, cu o minte deschisă şi o inimă deschisă", pentru că "nu te lasă aşa cum erai înainte". Astfel, cardinalul Michael Czerny, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale (DPDUI), a prezentat marţi dimineaţă, 20 ianuarie 2026, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, mesajul pentru a 34-a Zi Mondială a Bolnavului, care se celebrează pe 11 februarie.
Importanţa întâlnirii
"Cum îi tratăm pe bolnavi, pe bătrâni, persoanele cu dizabilităţi, pe săracii dintre noi?" este întrebarea fundamentală, la care răspunde un text, cel pontifical, care nu numai că "ne aduce înapoi la elementele de bază", a subliniat cardinalul iezuit, ci este cu adevărat "pentru toţi", creştini şi necreştini deopotrivă. Apoi a ilustrat structura tripartită: despre întâlnire, "importantă nu numai pentru bolnavi, ci pentru toţi", despre compasiune, "fără de care nu există vindecare" şi despre iubirea adevărată. Niciodată până acum, în "lumea hiperconectată" de astăzi, nu s-a vorbit atât de mult despre "izolare, singurătate şi lipsă de speranţă", a reflectat prefectul DPDUI şi, prin urmare, despre importanţa întâlnirii: dacă toată lumea are nevoie de "o ureche ascultătoare", întâlnirile cu bolnavii trebuie să fie "reale, nu sentimentale, trecătoare, electronice". O întâlnire "adevărată", "curajoasă", "incluzivă", după modelul bunului samaritean propus de papa, un exemplu "nu de admirat, ci de imitat".
O unică omenire
Deşi în mod tradiţional adresat lucrătorilor catolici din domeniul sănătăţii şi pastoraţiei, mesajul din acest an, a continuat cardinalul, "se adresează tuturor, pentru că suntem un singur trup, o unică omenire de fraţi şi surori, iar când cineva este bolnav şi suferă, toate celelalte categorii - care tind să se dividă - devin insignifiante". În sfârşit, secţiunea este dedicată "iubirii adevărate" şi celor trei dimensiuni "esenţiale şi inseparabile" ale sale: iubirea de Dumnezeu, iubirea aproapelui şi iubirea de sine. Dacă prima este "misterioasă", iar a treia "evazivă", a ne iubi aproapele - înţeles ca oricine are nevoie de noi - este "la îndemâna tuturor", a concluzionat Czerny.
Experienţa apropierii la Lourdes
Rectorul, Monseniorul Michel Daubanes, a vorbit despre propria sa experienţă la sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes, un loc de rugăciune şi speranţă prin excelenţă pentru bolnavi, descriind cum mesajul "rezonează profund" cu experienţa zilnică a capelanilor de a primi pelerini, în special "pe cei care au fost răniţi pe drumul vieţii". A-i primi - a asigurat el - "este o bucurie", aşa cum "este o bucurie pentru ei să ajungă la picioarele Maicii Domnului, la stânca grotei de la Massabielle".
"Miracolul primirii"
Dacă rănile de la Lourdes sunt "numeroase şi evidente", nu există nici "nicio încercare de a le ascunde: cei marcaţi de ele nu se ruşinează; sunt autentice". Dar, pe de altă parte, bolnavi sau nu, "toţi ne descoperim răniţi şi, prin urmare, în acelaşi timp, cu toţii vindecaţi de Cristos, divinul samaritean", a continuat preotul francez care conduce sanctuarul marian din 2022, unde o reţea "foarte veche" continuă să se extindă şi să se reînnoiască. Şi unde "miracolul primirii, al ascultării şi al fraternităţii autentice" are loc în fiecare zi, inclusiv prin mâna multor tineri, care la Lourdes frecventează "o şcoală magnifică de umanitate şi de creştinism": toţi "samariteni bucuroşi şi contagioşi, ale căror inimi nu încetează să se deschidă, tot mai mult". Condiţiile medicale nu contează, limbile şi naţionalităţile sunt bariere fragile, pentru că "limbajul folosit este cel al carităţii", modelul economic, a concluzionat Daubanes, se bazează pe "generozitate", "voluntariat" şi "slujire dezinteresată".
"A primi înseamnă deja a vindeca"
Ambulatoriul Caritas diecezan din Roma funcţionează şi el cu aceeaşi abordare gratuită, inspirată de motoul "A primi înseamnă deja a vindeca". Asta relatează Giulia Civitelli, medic şi misionară scalabriniană seculară, care conduce unitatea situată în interiorul Gării Termini, care deserveşte persoane care se confruntă cu marginalizare socială extremă, inclusiv persoane fără adăpost şi străini fără permis de şedere. Înfiinţat în 1983 de părintele Luigi Di Liegro, acesta funcţionează acum datorită a 150 de voluntari, care în 2025 au ajutat 2.500 de persoane din peste 100 de ţări. Aceştia sunt femei şi bărbaţi care adesea nu au acces deplin la asistenţă medicală, dar care găsesc o ureche ascultătoare şi sprijin în ambulatoriu: boala, a spus Civitelli, "este adesea împletită cu istorii dramatice şi marginalizare socială, discriminări şi exploatare, violenţe şi evadări, traume şi retraume, precum şi cu detenţii din trecut".
Istoriile de suferinţă şi relaţie
O povară de durere, suferinţă, mortificare şi umilire, "agravată de indiferenţa celor pe care îi întâlnesc", a continuat medicul, subliniind că cea mai mare nevoie a fiecăruia este "să intre în relaţie". Responsabilul Ambulatoriului a împărtăşit apoi istoria unei femei albaneze aflate în stadiu terminal care, în ultimele luni de viaţă, însoţită de soţul ei peruan pe care l-a cunoscut la adăpostul Caritas, a cerut sacramentele iniţierii creştine şi să se căsătorească în biserică.
"A rămâne", chiar şi în cele mai grele zile
În cele din urmă, a vorbit Marina Melone, membră a comisiei de caritate şi primire al parohiei romane "San Gregorio VII" şi voluntară la Casa "Il Gelsomino", care din 2017 găzduieşte părinţi şi copii aflaţi în tratament la Spitalul de Pediatrie "Bambino Ges?". Această "casă departe de casă" s-a născut datorită unui proiect comunitar şi voluntarilor parohiei angajaţi într-o primire care înseamnă, în primul rând, "a rămâne", chiar şi atunci când, a comentat Melone, "într-o zi întunecată" din cauza veştilor proaste de la spital, "nimeni nu-şi părăseşte camera şi vrea să vorbească". O angajare care, subliniază voluntara, nu este uşoară, mai ales când un copil nu reuşeşte, iar atunci furia şi durerea părinţilor devin aproape incontrolabile. În acele momente, ca şi în bucuria la fel de puternică a unei recuperări, "ne simţim parte dintr-un corp unit şi mai mare".
Întrebări ale jurnaliştilor
La sfârşitul prezentărilor, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, cardinalul Czerny a clarificat că mesajul nu le cere pur şi simplu "persoanelor sănătoase să-i ajute pe cei bolnavi, pentru că mulţi dintre noi suferim în mod diferit", astfel încât ierarhia iubirii nu împiedică ajutorul acordat altora. În ceea ce priveşte situaţiile de violenţă în care a deveni aproapele poate fi dificil, cardinalul a spus că "fiecare cetăţean poate oferi sprijin şi noi putem spera că multe gesturi ca samariteni se vor traduce în politici mai bune". La o întrebare despre sinuciderea asistată ca răspuns plin de compasiune, prefectul DPDUI a răspuns că "compasiunea este ceva diferit", îndemnând să "permitem acţiunilor noastre să vorbească, mai degrabă decât să susţinem lucrurile la nivel teoretic". Părintele Daubanes şi-a exprimat sentimentele, menţionând că "compasiunea înseamnă pur şi simplu a fi prezent până la ultima suflare. Abandonul - a reiterat el - nu este niciodată compasiune".
Lorena Leonardi
(După Vatican News, 20 ianuarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
