În ziua de 20 septembrie, Acţiunea Catolică, zona Roman, a organizat la Roman o zi de reculegere pentru membrii şi simpatizanţii asociaţiei. Reuniţi sub tema Prezenţi suntem, Doamne, să-ţi vestim cuvântul, au răspuns invitaţiei aproximativ 30 de persoane din nouă parohii ale diecezei: Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Roman "Inima Neprihănită a Mariei", Roman "Fericitul Ieremia", Mirceşti, Piatra Neamţ, Pildeşti, Tămăşeni, Adjudeni şi Răchiteni.
Prin meditaţiile părintelui Antonio Ferrari de la Congregaţia "Sfântul Iosif" (Iosefinii lui Murialdo), având ca punct de reper textul evanghelic din In 21, am devenit mai conştienţi de chemarea pe care ne-o adresează Cristos: de a fi pescari ai bucuriei şi ai păcii în locurile noastre cotidiene. În grupuri mici, tinerii au discutat şi au analizat meditaţia, găsind asemănarea dintre ei şi Petru, vorbind despre planurile lor de viitor şi prezenţa lui Isus în viaţa lor.
Din program au mai făcut parte o adoraţie, precum şi sfânta Liturghie - punct culminant al întâlnirii.
Prezenţi suntem, o Doamne,
Să-ţi vestim cuvântul,
Prezenţi suntem!
Anca Lucaci
* * *
Programul
- Ora 09.30 - Rugăciune de deschidere;
- Ora 10.00 - Meditaţie;
- Ora 10.30 - Discuţii în grupuri mici;
- Ora 12.00 - Îngerul Domnului;
- Ora 12.05 - Concluziile discuţiilor din grupuri;
- Ora 13.00 - Prânzul şi pauza de masă;
- Ora 14.00 - Pregătirea adoraţiei şi a sfintei Liturghii;
- Ora 14.30 - Adoraţie;
- Ora 15.00 - Sfânta Liturghie;
- Ora 16.00 - Plecarea participanţilor.