Prin decret episcopal, începând cu 1 iulie 2017 a fost reactivată Parohia Romano-Catolică Voievodeasa. Tot prin decret episcopal, pr. dr. Eduard Ferenţ a fost numit paroh al acestei parohii. Duminică, 6 august 2017, la începutul sfintei Liturghii, în biserica din localitate, părintele Aurel Iştoc a dat citire decretelor de reactivare a parohiei şi de numire ca paroh a părintelui dr. Eduard Ferenţ.

Din punct de vedere istoric, Parohia Voievodeasa a fost înfiinţată prin decret imperial dat la 19 aprilie 1821. Întrucât la acea vreme Bucovina era parte integrantă din Imperiul Habsburgic, Voievodeasa de azi se chema Fürstenthal, fiind o localitate locuită în totalitate de colonişti germani, de confesiune catolică, care sunt şi întemeietorii acestei localităţi. Arhivele vorbesc de anul 1803, când au sosit primele 48 de familii boemo-germane de sticlari din regiunea Prachin (azi, în Cehia) pentru a lucra în noua fabrică de sticlă deschisă de Sebastian Schuster, din Rehberg, Bohemia.

Primul administrator al noii parohii a fost numit pr. iezuit John P. Guillemaint, născut în localitatea Wavre (Belgia), misionar iezuit în Rusia, printre germanii din Katharinenstadt, pe Volga, între anii 1805 şi 1820.

În ceea ce priveşte anul edificării primei capele în această comunitate acesta nu poate fi stabilit cu certitudine. În faţa actualei biserici zidite este un monument în formă de cruce pe postamentul căruia este o inscripţie cu următorul conţinut: "Monumentum altaris ecllesiae veteris ligneae aedificatae anno 1822, abolitae anno 1865". În traducere: "Monumentul altarului vechii biserici din lemn, edificată în anul 1822 şi dărâmată în anul 1865".

Şi în acest caz, arhivele vorbesc de existenţa unei capele din lemn încă dinainte de anul 1820. Într-un raport, aflat astăzi în Arhivele de Stat din Viena, întocmit şi semnat de arhiepiscopul de Lemberg, Andrzej Alojzy Ankwicz (n. 22 iunie 1777, d. 26 martie 1838), în urma vizitei apostolice la Fürstenthal din anul 1820, este menţionat faptul că preotul local din Cacica ţinea aici slujbele într-o capelă din lemn.

Punând cap la cap aceste două indicii clare, putem trage concluzia că această capelă a fost edificată înainte de anul 1820, dar terminată şi binecuvântată cel mai probabil în anul 1822.

Actuala biserică din zid a fost ridicată între anii 1843 şi 1850. În raportul vizitei pastorale a arhiepiscopului de Lemberg, Lukas von Baraniecki (n. 14 octombrie 1798, d. 30 iunie 1858), din anul 1857, se precizează că arhiepiscopul a oficiat Mirul în noua biserică. Zidirea bisericii s-a făcut în perioada de pastoraţie a pr. Ignaz Seidel. Părintele nu a mai apucat să vadă sfinţită biserica, el decedând în anul 1884 la vârsta de 77 de ani.

Sfinţirea bisericii, cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" s-a făcut de abia în anul 1887 de către episcopul Kozielko Puzyna (n. 13 septembrie 1842, d. 8 septembrie 1911), cu ocazia vizitei sale pastorale efectuate în zilele de 28 şi 29 august, la Fürstenthal. Tot cu această ocazie capelanul local, pr. Thomas Madej, primeşte şi numirea de paroh, fiind astfel primul preot cu titlul de paroh al acestei comunităţi.

După unirea Ducatului Bucovina cu Regatul României în anul 1918, localitatea Fürstenthal îşi schimbă numele în Voievodeasa.

În anul 1940 populaţia germană din Voievodeasa este repatriată în cadrul operaţiunii "Heim ins Reich!", iniţiată de autorităţile hitleriste. După încheierea acestei operaţiuni, în Parohia Voievodeasa au mai rămas şapte familii. Trebuie să amintesc că înainte de repatriere, parohia număra 2.240 de suflete.

La 2 octombrie 1943, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, printr-un act publicat în Monitorul Oficial nr. 231, reorganizează parohiile din Bucovina. Printre altele, Parohia Voievodeasa încetează să mai existe oficial, fiind transformată în filială a Parohiei Rădăuţi.

În primăvara anului 1944, din cauza frontului, tot satul este evacuat în zona Dorohoi. Voievodeasa este ocupată de soldaţii ruşi, care fac multe distrugeri în Suceviţa şi Voievodeasa. La Voievodeasa, biserica a fost transformată în dormitor al soldaţilor ruşi. Aceştia şi-au lăsat urmele pe tabloul "Cina de Taină" a bisericii, în care au tras cu mitraliera. Şi astăzi mai există trei cartuşe înfipte în icoană, cartuşe care sunt păstrate ca amintire de la război.

În anul 1946 biserica din Voievodeasa a fost ocupată de către ortodocşi fără niciun fel de acte sau aprobări din partea Episcopiei Iaşi. Tot în acel an a fost rechiziţionată şi casa parohială.

Chiar dacă biserica a fost preluată de către ortodocşi, totuşi înmormântările, cununiile şi hramurile se făceau în biserică. În capela amenajată în casa parohială se făceau liturghiile duminicale.

După răsturnarea regimului totalitar în decembrie 1989, părintele Iosif Doboş, care era paroh la Rădăuţi, demarează procedurile de redobândire pe cale juridică a clădirii bisericii şi a casei parohiale. Mai întâi a fost redobândită casa parohială, iar la 27 aprilie 1995 este recuperată şi biserica, care intră imediat într-o primă serie de renovări, lucrările încheindu-se în anul 2005. La 3 iulie 2005 a avut loc ceremonia de sfinţire a bisericii, oficiată de Excelenţa Sa Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi.

Modernizarea bisericii a continuat şi după anul 2005, încheindu-se de abia în anul 2011. În procesul de readucere a bisericii la starea ei iniţială s-a implicat, de această dată, pr. dr. Eduard Ferenţ, fost paroh la Rădăuţi (ianuarie 1984 - octombrie 1990).Toate picturile din interiorul bisericii au fost restaurate şi conservate, iar la ferestre au fost montate vitralii executate la Iaşi de către firma Art Georgies - Centrul Mozaicart, şi care prezintă, fiecare în parte, toţi patronii bisericilor învecinate. În afară de biserică, în cimitirul catolic din localitate, a fost construită o frumoasă capelă mortuară, dedicată învierii Domnului: "Sacellum resurrectionis". Această capelă, cu turn în stil romanic, modestă în dimensiuni, dar bogată în podoabe şi semnificaţii, este rodul rugăciunii şi a reflecţiei teologice a pr. dr. Eduard Ferenţ.

În anul 2014 la iniţiativa părintelui dr. Eduard Ferenţ şi cu sprijinul familiei Ioan şi Elena Zaremba, locul cimitirului catolic german a fost curăţat, iar din resturile de pietre funerare a fost creat un ansamblu arhitectonic, numit "Memorialul Speranţei Creştine", ca semn de respect pentru toţi cei înmormântaţi în acest cimitir.

Toate aceste frumoase realizări au fost posibile datorită reflecţiilor teologice a pr. dr. Eduard Ferenţ, transpuse, cu mare talent, în bijuterii arhitectonice de către arhitectul Gheorghe Hereş. Şi toate acestea au avut nevoie de aportul financiar al familiei Ioan şi Lenuţa Zaremba, dedicată întru totul bisericii. Domnul Ionel Zaremba a primit, în anul 2016, din partea Episcopiei de Iaşi, Crucea Omagială "Fericitul Anton Durcovici", ca semn de recunoştinţă şi mulţumire pentru angajarea exemplară în opera de renovare a bisericilor din Solca, Putna, Clit, Arbore şi, evident, Voievodeasa.

În cuvântul său, rostit cu ocazia instalării ca paroh a pr. dr. Eduard Ferenţ, pr. Aurel Iştoc a menţionat faptul că această numire este un merit dobândit de pr. dr. Eduard Ferenţ pentru toate câte a făcut pentru această comunitate, o comunitate vie care conduce mai departe valorile transmise de cei care au trăit şi trudit pe aceste meleaguri bucovinene.

Sperăm ca angajarea lor efectivă să fie sămânţa cea bună semănată în istoria celor care vor veni în viitor.

Lista preoţilor care au slujit în această parohie.

1. Pr. John P. Guillemaint - capelan local. Perioada 1821-1839.

2. Pr. Anton Bereznicki - capelan local. Perioada 29 septembrie 1839 - 14 august 1843. După această dată a fost numit şi capelan de Gura Humorului. De Fürstenthal se va ocupa până în anul 1844.

3. Pr. Ignaz Seidel - capelan local. Perioada 1844 - 20 septembrie 1884. Născut în anul 1808 şi hirotonit în anul 1834. A slujit această comunitate timp de 41 de ani. În timpul lui s-a construit actuala biserică. Moare la 20 septembrie 1884 în vârstă de 77 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din localitate. Este singurul capelan înmormântat la Voievodeasa;

4. Pr. Jozef Kubassek - administrator. Perioada 22 septembrie - decembrie 1884.

5. Pr. Andreas Zoles - administrator. Perioada ianuarie - 10 octombrie 1885.

6. Pr. Thomas Madej - capelan local şi apoi paroh. Perioada 10 octombrie 1885 - 26 octombrie 1894.

7. Pr. Adalbert Tokacz - administrator. Perioada 26 octombrie 1894 - februarie 1895.

8. Pr. Michael Czechowski - paroh. Perioada februarie 1895 - 22 septembrie 1900.

9. Pr. Hieronymus Hordynski - vicar cu atribuţii de administrator. Perioada 22 septembrie 1900 - 15 februarie 1901.

10. Pr. Anton Czwaczka - paroh. Perioada 15 februarie 1901 - 30 septembrie 1909.

11. Pr. Stanisław Woloszczak - administrator şi apoi paroh. Perioada 30 septembrie 1909 - 1 septembrie 1913.

12. Pr. dr. Julius Josef Weber - administrator. Perioada 1 septembrie 1913 - 1916. Preot din Dieceza de Iaşi.

13. Pr. Josef Ettmayr - administrator. Perioada 1916-1924. Părintele a rămas în memoria celor din Voievodeasa prin faptul ca era talentat muzician şi excelent predicator.

14. Pr. Johann Hable - paroh. Perioada 1924-1931. A fost primul paroh bucovinean din Voievodeasa. La Voievodeasa el a fost al cincilea şi ultimul paroh în sens canonic.

15. Pr. Otto Schmegner - administrator în anul 1931.

16. Pr. Josef Ettmayr - administrator. Perioada 1931-1936.

17. Pr. Eduard Szell - administrator. Perioada 1936-1940. În anul 1940, după ce plecaseră credincioşii germani, pr. Szell se reîntoarce în Transilvania natală.

Ioan Şmid

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 august: Voievodeasa: Reactivarea parohiei şi instalarea noului paroh