În zilele de 17 şi 18 iulie, episcopul Petru Gherghel a efectuat vizita canonică în Parohia Frumoasa. Parohia Frumoasa face parte din Decanatul de Piatra Neamţ şi este formată din circa 720 de familii cu circa 2.500 de credincioşi. În administraţia parohiei sunt şi filialele Roznov, Tazlău şi Ruseni.
Sâmbătă, episcopul a fost întâmpinat de credincioşii din Roznov, în frunte cu parohul comunităţii, pr. Bernardin Farţade. După salutul episcopului, a urmat sfânta Liturghie celebrată împreună cu parohul în capela din această filială. Credincioşii au fost îndemnaţi să rămână statornici în trăirea credinţei şi să răspundă mereu la chemarea Domnului de a fi sfinţi.
Sâmbătă seara, la intrarea în biserica parohială din Frumoasa, episcopul a fost întâmpinat de un mare număr de credincioşi în frunte cu parohul, pr. Bernardin Farţade, şi vicarul parohial, pr. Anton Eugen. A urmat salutul episcopului şi rugăciunea pentru Sinodul diecezan. În timpul Liturghiei celebrate de părintele vicar episcopul a stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească.
Duminică, programul a început cu sfânta Liturghie de la ora 8.00, la care vin de obicei copiii, "cei dintâi care vor să-l întâlnească pe Isus". La predică, episcopul i-a încurajat pe copii şi i-a îndemnat să rămână mereu alături de Isus, calea, adevărul şi viaţa.
A urmat sfânta Liturghie solemnă în biserica parohială din Frumoasa. La predică, episcopul i-a chemat pe toţi credincioşii, mai ales familiile, să se apropie şi să rămână lângă Isus "care ne iartă şi ne ajută să înaintăm în trăirea noastră de credinţă". După Liturghie a urmat întâlnirea cu persoanele care au făcut parte din comisia sinodală parohială.
După-amiază a avut loc Rozariul şi sfânta Liturghie. În timpul acestor celebrări, episcopul a stat din nou la dispoziţia celor ce au dorit să se spovedească. După Liturghie a urmat o scurtă adoraţie euharistică prezidată de episcop şi îndemnul final al păstorului diecezei adresat parohului, vicarului, copiilor, tinerilor, familiilor şi tuturor credincioşilor.
Pr. Mihai Pătraşcu
