În zilele de 15 şi 16 noiembrie a avut loc vizita pastorală a Preasfinţitului Petru Gherghel în Parohia Corhana.

Sâmbătă la ora 12.00, PS Petru Gherghel a fost întâmpinat de comunitatea credincioşilor din Corhana, în frunte cu părintele paroh Carmil Duma şi cu reprezentantul autorităţii civile de la Primăria Dulceşti. După ce s-a recitat rugăciunea "Îngerul Domnului", Preasfinţitul i-a invitat pe toţi să participe cu multă însufleţire la celebrările care vor avea loc cu prilejul vizitei pastorale.

După-amiază episcopul s-a întâlnit cu copiii parohiei (circa 80). La această întâlnire copiii au fost îndemnaţi să rămână mereu alături de Biserică şi de părintele paroh pentru a fi cu adevărat "primăvara societăţii, a familiei, a Bisericii şi a Parohiei Corhana". Înainte de sfânta Liturghie de seară, episcopul împreună cu copiii, tinerii şi credincioşii prezenţi au recitat Rozariul. Cei prezenţi au primit câte un rozariu şi îndemnul de a preţui "această rugăciune minunată".

În timpul Liturghiei Preasfinţitul a stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească. După sfânta Liturghie a avut loc întâlnirea cu tinerii. Episcopul le-a spus că, deşi sunt un grup mic, pot deveni (printr-o organizare mai bună) pentru Parohia Corhana un "motor" care mişcă trăirea creştină din comunitate. Există intenţia de a forma un grup organizat Acţiunea Catolică a Tinerilor.

Duminică, 16 noiembrie, la ora 11.00 a avut loc sfânta Liturghie pontificală. La predică păstorul diecezei s-a adresat îndeosebi familiilor, încurajându-le să nu se lase înfrânte de atacurile care vin din partea mentalităţii de astăzi, ci să preţuiască valorile autentice ale familiei, să-i preţuiască pe copii şi să se străduiască să devină "o mică Biserică, o Biserică domestică". După sfânta Liturghie, episcopul s-a întâlnit cu membrii comisiei sinodale parohiale (11 membri) şi le-a transmis preţuirea Excelenţei sale pentru disponibilitatea de "a-l ajuta pe episcop în păstorirea poporului lui Dumnezeu" prin rugăciunea, reflecţia şi sugestiile lor.

După sfânta Liturghie de seară a avut loc adoraţia euharistică, prezidată de episcop. S-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toate harurile cu care i-a copleşit pe credincioşii din Corhana cu ocazia vizitei pastorale. După binecuvântarea euharistică, episcopul i-a îndemnat pe toţi să rămână fideli faţă de evanghelie, apropiaţi de Biserică şi de păstorul lor, martori ai iubirii lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla.

Parohia Corhana, cu hramul "Sfânta Fecioară Maria Îndurerată", a fost înfiinţată în 1990. Sunt în parohie 240 de familii cu 615 credincioşi. De câteva luni paroh al acestei comunităţi este pr. Carmil Duma.

Pr. Mihai Pătraşcu