În zilele de 17 şi 18 aprilie episcopul Petru Gherghel a efectuat vizita pastorală în Parohia Ciucani, Decanatul de Traian. Parohia Ciucani este formată din 358 de familii cu 1.334 de credincioşi. Sunt administrate de parohie următoarele filiale: Berindeşti şi Dumbrăveni.
Vizita canonică a început sâmbătă după-amiază, când PS Petru Gherghel a fost întâmpinat la intrarea în biserica parohială de către părintele paroh, pr. Iulian Pascaru, şi credincioşii din Ciucani. După salutul iniţial, episcopul a recitat împreună cu copiii şi credincioşii sfântul Rozariu, apoi a urmat sfânta Liturghie celebrată de părintele paroh; în timpul Liturghiei, episcopul a stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească.
Duminică, programul a decurs astfel:
ora 9.00: Preasfinţitul a celebrat sfânta Liturghie în filiala Dumbrăveni. În cadrul sfintei Liturghii, şase copii l-au primit pentru prima dată pe Isus în sfânta Împărtăşanie.
ora 10.30: sfânta Liturghie în filiala Berindeşti. Şi la această sfântă Liturghie, şase copii au primit pentru prima dată sfânta Împărtăşanie.
ora 12.00: episcopul a celebrat sfânta Liturghie pontificală în biserica parohială. La această Liturghie, l-au primit pentru prima dată pe Isus în sfânta Împărtăşanie 16 copii.
ora 14.00: întâlnirea cu comisia sinodală parohială.
ora 17.00: sfânta Liturghie, în timpul căreia episcopul a stat din nou la spovezi.
după Liturghie a avut loc adoraţia şi binecuvântarea euharistică, la ora 18.00, prezidată de către episcop.
La toate celebrările şi întâlnirile episcopul i-a încurajat pe credincioşi să fie mărturisitori vrednici ai lui Cristos cel înviat. "Chiar dacă sunteţi o comunitate mai mică din punct de vedere al numărului de credincioşi şi poate mai izolată, sunteţi foarte importanţi pentru Biserica noastră locală şi aveţi un rol propriu în viaţa Diecezei de Iaşi şi a Bisericii Universale", le-a spus episcopul credincioşilor din Parohia Ciucani.
Pr. Mihai Pătraşcu
