În zilele de 30 şi 31 august, continuând programul vizitelor pastorale, episcopul Petru Gherghel a vizitat parohia Buruieneşti. Grija pastorală a acestei parohii este încredinţată preoţilor din Provincia Franciscană "Sfântul Iosif".

Vizita a început sâmbătă după-amiază în cadrul celebrării sfinţirii unei cruci înălţate la intrarea în sat. Preasfinţitul a fost întâmpinat de parohul comunităţii, pr. Anton Damian, de părintele provincial Ioan Ciuraru, de preoţii din convent, de primarul comunei Doljeşti şi de un mare număr de credincioşi din Buruieneşti.

Înainte de sfânta Liturghie de seară s-a recitat Rozariul; au participat un număr foarte mare de copii, tineri şi adulţi. Episcopul i-a îndemnat pe toţi să recite sfântul Rozariu, cerând ocrotirea Maicii Domnului pentru o trăire cât mai autentică a credinţei. În timpul sfintei Liturghii, episcopul împreună cu alţi preoţi au stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească.

Duminică, la ora 8.00, s-a celebrat Liturghia pentru copii de către pr. Alois Fechet. După Liturghie, Preasfinţitul, după ce a stat la spovezi, i-a întâlnit pe copii şi i-a încurajat să fie buni şi să rămână mereu "florile familiei, ale societăţii şi ale Bisericii".

A urmat sfânta Liturghie pentru tineri. După Liturghie, episcopul a stat de vorbă cu tinerii şi le-a recomandat să nu uite niciodată că sunt chemaţi să fie "sare a pământului, lumină a lumii, străjeri ai dreptăţii şi ai păcii".

La sfânta Liturghie pontificală au mai concelebrat părintele provincial, pr. Ioan Ciuraru, parohul comunităţii, părintele Petru Ciocan, paroh emerit de Buruieneşti, şi alţi preoţi. La predică, episcopul i-a îndemnat pe credincioşi să preţuiască familia şi să o apere de toate atacurile la care este expusă astăzi. "Dacă vom avea familii bune, creştine, atunci vom avea şi o Biserică vie".

După-amiază Preasfinţitul s-a întâlnit cu comisia sinodală parohială. Membrii comisiei au fost încurajaţi să continue reflecţiile lor asupra temelor Sinodului şi să contribuie, prin mărturia proprie, la "împrospătarea credinţei în parohie şi în Biserica locală de Iaşi".

A urmat întâlnirea cu surorile din congregaţia "Fiicele Milostivirii şi ale Crucii". La Buruieneşti surorile au deschis o grădiniţă, participă la programul pastoral al parohiei, ajutând la cateheză, la operele caritative şi sociale şi la liturgie.

După sfânta Liturghie de seară, celebrată de părintele paroh emerit, pr. Petru Ciocan, a urmat încheierea vizitei pastorale: episcopul a prezidat adoraţia şi binecuvântarea euharistică. La sfârşit, episcopul i-a felicitat pe credincioşii din Buruieneşti şi i-a îndemnat să fie buni creştini, să ţină la Biserică şi la familie şi să dea mărturie despre credinţa lor, oriunde s-ar duce.

Parohia Buruieneşti a fost înfiinţată în 1864, are 968 familii cu 3671 credincioşi.

Pr. Mihai Pătraşcu