Comunitatea din Buruieneşti a trăit bucuria de a-l avea în mijlocul ei pe PS Petru Gherghel cu ocazia hramului bisericii "Sfântul Iosif Muncitorul", celebrat vineri, 1 mai 2009, la ora 11.00. La Liturghia de hram au mai participat: 45 de preoţi, autorităţi civile centrale, judeţene şi locale, reprezentanţi ai unor instituţii de binefacere, foarte multe persoane consacrate şi seminarişti, numeroşi credincioşi din Buruieneşti, dar şi rude ale acestora, atât din comunităţile învecinate, cât şi din alte comunităţi mai îndepărtate.

"N-am mai văzut aşa ceva de când mă ştiu", a declarat o bătrânică din Buruieneşti în vârstă de 77 de ani. Într-adevăr, comunitatea din Buruieneşti a avut parte de numeroase evenimente festive, însă niciodată nu a trăit o bucurie atât de mare cum a fost cea din ziua de hram de anul acesta. Pentru cei din Buruieneşti a fost pentru prima oară când păstorul diecezei s-a aflat în mijlocul lor în ziua în care ei îşi sărbătoresc patronul comunităţii, pe sfântul Iosif Muncitorul.

Bucuria credincioşilor din Buruieneşti a fost cu atât mai mare cu cât aceştia au avut ocazia de a-i transmite un călduros "La mulţi ani" Preasfinţitului Petru, care în aceeaşi zi, 1 mai, a celebrat 19 ani de episcopat. De asemenea, buruieneştenii au avut ocazia de a adresa un cuvânt de mulţumire celor care au fost alături de ei în urma calamităţilor din vara anului 2008, când apele Siretului au inundat satul, provocând numeroase daune pentru aproximativ 500 de familii. Deja cu o oră înainte de sfânta Liturghie o buna parte din băncile din biserică erau ocupate de credincioşi veniţi din alte comunităţi. Când Liturghia a început, biserica a devenit neîncăpătoare, astfel că foarte mulţi dintre cei care au participat la această celebrare au fost nevoiţi să stea pe afară.

A fost o mulţime de credincioşi, dar şi mulţime de preoţi, în frunte cu episcopul Petru Gherghel, care a răspuns cu bucurie invitaţiei păstorilor şi credincioşilor din Buruieneşti de a participa la sărbătoarea comunităţii buruieneştene. Din cei 45 de preoţi prezenţi la altar, opt erau dintre fiii satului, iar restul din parohiile din împrejurimi.

În cuvântul de bun venit, pr. Cristian Pal, parohul comunităţii din Buruieneşti, a salutat prezenţa edificatoare a păstorului diecezei, care în ziua în care celebra aniversarul întru episcopat a ţinut totuşi să fie în mijlocul credincioşilor din Buruieneşti. Apoi a salutat grupul de preoţi care se afla în prezbiter, autorităţile civile şi pe toţi ceilalţi credincioşi. Totodată, părintele paroh a salutat prezenţa reprezentanţilor instituţiilor şi persoanelor care s-au implicat în reconstrucţia Buruieneştiului şi a precizat că Liturghia de hram constituie o ocazie deosebită pentru ca Buruieneştiul să aducă mulţumire acestora. Tot în acest cuvânt introductiv, pr. Cristian a ilustrat figura sfântului Iosif, protectorul comunităţii, mulţumind în acelaşi timp lui Dumnezeu pentru că a învrednicit comunitatea din Buruieneşti să beneficieze de ajutorul şi protecţia tatălui purtător de grijă a lui Isus, model de virtute pentru toţi credincioşii.

Predica, proclamată de pr. Petru Tamaş, vicar în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi, a fost o evocare a personalităţii sfântului Iosif, tată şi soţ muncitor. Părintele predicator a pus în lumină sfinţenia şi virtutea sfântului Iosif, plecând de la două teme de mare actualitate: Munca între exces şi lene în contextul crizei actuale şi Sfântul Iosif a fost un om al succesului?

La ofertoriu, printre darurile aduse la altarul de jertfă, s-a aflat şi statuia sfântului Iosif, care ilustra un moment din activitatea laborioasă din viaţa sa. Statuia simboliza modelul muncitorului desăvârşit, care a lucrat toată viaţa în tăcere, ajungând în cele din urmă un om al succesului deplin.

Un moment deosebit în cadrul celebrării hramului l-a constituit intervenţia primarului comunei Doljeşti, Gheorghe Cojocaru, care, în numele tuturor familiilor care au avut de suferit în urma inundaţiilor, a nominalizat şi a mulţumit tuturor instituţiilor publice şi private şi tuturor persoanelor care s-au implicat în susţinerea şi ajutorarea sinistraţilor din Buruieneşti. În mod special a mulţumit PS Petru Gherghel pentru că a fost alături de buruieneşteni în momentele dificile de după inundaţii, mergând pe străzile satului pentru a-i încuraja şi întări pe toţi cei afectaţi.

Preasfinţitul Petru, la rândul său, a evocat momentele de încercare prin care au trecut buruieneştenii şi a ţinut să specifice faptul că lacrimile de durere care s-au vărsat în acele momente s-au transformat în lacrimi de bucurie. Ceea ce s-a petrecut la Buruieneşti, sprijinul şi ajutorul pe care l-au acordat nenumăratele instituţii şi persoane de bunăvoinţă, ne dezvăluie ce înseamnă comuniunea tuturor sfinţilor, un adevăr de credinţă de care se bucură Biserica întreagă.

La sfârşitul Liturghiei, pr. Cristian a mulţumit mai întâi lui Dumnezeu pentru toate darurile cu care binecuvântează comunitatea pe care o păstoreşte, apoi a transmis un cuvânt de mulţumire şi de preţuire episcopului şi tuturor celor care au participat la bucuria buruieneştenilor, apoi a invitat toată adunarea liturgică, în frunte cu corul care a animat celebrarea, să transmită o urare de mulţi ani păstorului diecezei.

Marcelin Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: Buruieneşti: Hramul parohiei