În zilele de 25 şi 26 octombrie, continuând programul vizitelor pastorale, PS Petru Gherghel a vizitat Parohia Buhonca. Paroh al acestei comunităţi din septembrie 2003 este pr. Adrian Iştoc.

Vizita a început sâmbătă la amiază, când PS Petru Gherghel a fost primit în faţa bisericii de către credincioşii din Buhonca în frunte cu părintele paroh şi primarul comunei Doljeşti, după care a urmat o rugăciune în biserică şi invitaţia pentru credincioşi de a participa la programul vizitei pastorale.

La ora 15.30 a avut loc întâlnirea cu copiii din parohie; aceştia au pregătit un scurt program cultural în care au avut mai multe cântece religioase şi o scenetă inspirată de Evanghelie. Înainte de sfânta Liturghie de seară s-a recitat Rozariul; copiii prezenţi în număr mare au primit din partea episcopului câte un rozariu. În timpul sfintei Liturghii, celebrată de paroh, episcopul împreună cu pr. Mihai Pătraşcu au stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească.

Duminică dimineaţă Preasfinţitul a vizitat un bolnav. La ora 11.00, păstorul diecezei a celebrat sfânta Liturghie pontificală împreună cu parohul şi pr. Mihai Pătraşcu. La spovezi a stat pr. Cornel Cadar.

La ora 16.00 s-a întâlnit cu comisia sinodală parohială (14 persoane). Păstorul diecezei a celebrat şi Liturghia de seară pentru copii. A urmat încheierea vizitei pastorale: Preasfinţitul a prezidat adoraţia şi binecuvântarea euharistică.

Parohia Buhonca, cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci", a fost înfiinţată în 1996; a fost filială la Adjudeni, Oţeleni, Rotunda. Are în total 209 familii cu 730 de credincioşi.