În perioada 3-5 iulie 2026, comunitatea Parohiei "Sfântul Iosif Muncitorul" din Barticeşti a avut bucuria de a-l primi în mijlocul ei pe Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, aflat în vizită pastorală. L-a însoţit pr. Cristian Diac, consilier episcopal şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi.

Preasfinţitul Iosif Păuleţ a sosit în comunitatea din Barticeşti vineri, în jurul orei 17.00, iar la ora 18.00 a prezidat Sfânta Liturghie de deschidere a vizitei pastorale, concelebrată de pr. Marius Sabău, parohul comunităţii, şi de pr. Petrică Dăncuţ, decan de Piatra-Neamţ.

La finalul celebrării, episcopul s-a întâlnit cu întreaga comunitate parohială. În cuvântul adresat credincioşilor, a subliniat că vizita pastorală este mult mai mult decât o simplă vizită oficială: ea reprezintă prilejul prin care episcopul doreşte să cunoască îndeaproape viaţa de credinţă şi realitatea fiecărei parohii. A amintit, de asemenea, că adevărata Biserică este alcătuită din poporul lui Dumnezeu şi din păstorii săi, uniţi în Cristos. Aşa cum ne îngrijim de biserica din piatră, suntem chemaţi să îngrijim şi Biserica vie, formată din credincioşi, cultivând spiritul de familie, în care iertarea, întrajutorarea şi armonia să fie valori trăite zi de zi.

Programul a continuat la Casa "Maica Speranţa", unde îşi desfăşoară misiunea Surorile Iubirii Milostive. Preasfinţitul a fost întâmpinat cu bucurie de comunitatea surorilor, alături de care a petrecut momente de rugăciune şi dialog. Vizita a oferit prilejul de a cunoaşte mai îndeaproape activitatea desfăşurată de acestea în slujba Bisericii şi a aproapelui, episcopul exprimându-şi aprecierea pentru dăruirea şi mărturia lor de credinţă.

Ziua de sâmbătă, 4 iulie, a început cu Sfânta Liturghie de dimineaţă, celebrată de pr. Cristian Diac. La începutul zilei, Excelenţa Sa s-a întâlnit cu angajaţii parohiei, cărora le-a adresat un cuvânt de apreciere şi încurajare pentru slujirea şi implicarea lor în viaţa comunităţii.

Un moment deosebit al vizitei pastorale l-a constituit întâlnirea cu bolnavii comunităţii. Ajuns în casele lor, Preasfinţitul le-a oferit binecuvântarea Bisericii şi un cuvânt de încurajare, aducând alinare şi speranţă celor încercaţi de suferinţă. Le-a reamintit că fac parte din marea familie a Bisericii şi că sunt însoţiţi neîncetat de rugăciunea, apropierea şi grija întregii comunităţi. Vizita a cuprins şi un popas de rugăciune în cimitirul parohial, unde episcopul i-a încredinţat milostivirii lui Dumnezeu pe toţi preoţii şi credincioşii răposaţi.

Programul a continuat cu întâlnirea Preasfinţitului cu copiii parohiei. În cuvântul adresat acestora, episcopul a evidenţiat importanţa a două valori fundamentale: respectul şi recunoştinţa, îndemnându-i să le cultive în primul rând în relaţia cu Dumnezeu, dar şi faţă de părinţi, educatori şi toţi cei care le sunt alături pe drumul vieţii.

A urmat întâlnirea cu tinerii comunităţii, cărora Preasfinţitul le-a adresat un mesaj de încurajare şi speranţă. Conştient de provocările specifice acestei etape a vieţii, episcopul i-a îndemnat să rămână aproape de Cristos şi de Biserică, chiar şi într-o lume care le oferă numeroase tentaţii de îndepărtare de credinţă. Le-a reamintit că adevărata libertate şi împlinire se descoperă în prietenia cu Dumnezeu şi în trăirea autentică a Evangheliei.

Înainte de rugăciunea Sfântului Rozariu, Preasfinţitul Iosif s-a întâlnit cu grupurile de rugăciune şi de slujire din parohie (Acţiunea Catolică, Asociaţia Laicii Iubirii Milostive şi grupul lectorilor). Cu acest prilej, le-a mulţumit pentru implicarea lor în viaţa comunităţii şi i-a încurajat să persevereze cu entuziasm în misiunea lor, dând mărturie despre Evanghelie prin cuvânt şi faptă.

După Sfânta Liturghie celebrată la ora 18.00, episcopul s-a întâlnit cu membrii Consiliului Pastoral şi ai Consiliului Economic Parohial. Dialogul s-a concentrat asupra vieţii comunităţii, fiind abordate atât aspecte pastorale şi administrative, cât şi perspectivele de dezvoltare ale parohiei. Cu această ocazie, Preasfinţitul a evidenţiat importanţa colaborării dintre preoţi şi laici, încurajându-i pe toţi cei implicaţi să îşi exercite cu responsabilitate şi generozitate misiunea în slujba Bisericii.

Duminică, în cea de-a treia şi ultima zi a vizitei pastorale, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a prezidat Sfânta Liturghie pontificală de încheiere, celebrată cu ocazia sărbătoririi a 80 de ani de la înfiinţarea Parohiei "Sfântul Iosif Muncitorul" din Barticeşti. Jubileul a sporit bucuria întregii comunităţi, adunată pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru cei optzeci de ani de credinţă, de slujire şi de binecuvântări revărsate asupra generaţiilor de credincioşi. Aniversarea a fost, în acelaşi timp, un prilej de recunoştinţă pentru trecut şi de încredere în viitor, reînnoind dorinţa comunităţii de a rămâne statornică în credinţă şi unită în jurul lui Cristos.

La încheierea Sfintei Liturghii, doamna Brânduşa Bujor, preşedintele Acţiunii Catolice, a adresat, în numele comunităţii din Barticeşti, un cuvânt de profundă recunoştinţă Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru darul vizitei pastorale, pentru prezenţa sa în mijlocul comunităţii, pentru timpul dăruit, pentru învăţăturile şi îndemnurile oferite, precum şi pentru grija şi apropierea părintească manifestate pe parcursul acestor zile. În încheiere, a exprimat dorinţa credincioşilor ca îndemnurile primite în timpul vizitei pastorale să rodească în familii mai unite, într-o credinţă mai vie şi într-o mărturie creştină tot mai autentică. Au fost adresate mulţumiri şi părintelui Cristian Diac, care l-a însoţit pe Preasfinţitul Iosif în vizita pastorală, contribuind prin slujirea sacramentului Reconcilierii şi prin implicarea sa în programul liturgic al acestor zile.

În cuvântul său de mulţumire, părintele Marius Sabău, paroh al comunităţii, şi-a exprimat profunda recunoştinţă faţă de Bunul Dumnezeu pentru cei 80 de ani de existenţă ai Parohiei Barticeşti, evocând cu preţuire jertfa şi credinţa înaintaşilor - preoţi şi credincioşi deopotrivă - care au pus temeliile şi au făcut să crească această comunitate. În acelaşi spirit, i-a îndemnat pe cei prezenţi să ducă mai departe moştenirea spirituală primită, astfel încât parohia să rămână şi pentru generaţiile viitoare o familie adunată în jurul altarului, o şcoală a credinţei şi o casă a speranţei.

Vizita pastorală s-a încheiat, însă roadele ei sunt chemate să continue în viaţa comunităţii. Întărită de prezenţa păstorului diecezei şi de bucuria aniversării celor 80 de ani de existenţă a parohiei, comunitatea din Barticeşti priveşte cu recunoştinţă spre trecut şi cu încredere spre viitor, încredinţând Domnului dorinţa ca harurile primite în aceste zile să rodească într-o credinţă tot mai vie, într-o comuniune mai profundă şi într-o mărturie creştină autentică.

Andrei Butnaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3-5 iulie: Vizita pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" din Barticeşti