Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Baraţi

În perioada 5-7 iulie 2024, a avut loc în Parohia "Coborârea Sfântului Duh" din Baraţi vizita pastorală a PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, însoţit de pr. Romeo Neculai, vicar judecătoresc în cadrul Curiei Episcopale. Au fost zile de har şi de binecuvântare.

Preasfinţitul Iosif Păuleţ a ajuns în mijlocul comunităţii din Baraţi vineri seara, 5 iulie, în jurul orei 17:00, iar la ora 19:00 a celebrat Sfânta Liturghie de deschidere a acestei vizite pastorale, la care au concelebrat pr. Andrei Cocianga, parohul comunităţii, şi pr. Benone Lucaci, decan de Bacău-Centru.

La începutul celebrării, părintele paroh a adresat episcopului un salut şi un cuvânt de bun-venit, amintind de cuvintele Domnului adresate Sfântului Petru: "Iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi!" (Lc 22,32).

La cuvântul de învăţătură, Excelenţa Sa a vorbit celor prezenţi la Sfânta Liturghie despre cultul Inimii Preasfinte a lui Isus, fiind prima vineri din lună. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul a adresat câteva gânduri tuturor celor care au fost prezenţi la celebrare.

Sâmbătă, 6 iulie, a doua zi a vizitei pastorale, a început cu întâlnirea Preasfinţitului Iosif cu angajaţii parohiei, apoi cu copiii şi tinerii parohiei, care participau la campusul parohial "Vara împreună". La această întâlnire, păstorul diecezei le-a vorbit copiilor şi tinerilor despre două cuvinte care încep cu nota muzicală "Re": recunoştinţă şi respect şi i-a îndemnat să pună în practică aceste două cuvinte faţă de Dumnezeu şi în relaţiile lor cu: părinţii şi bunicii, păstorul parohiei şi colaboratorii săi, educatori şi cu toţi cei din jurul lor. După cateheză, a urmat un moment în care copiii şi tinerii i-au adresat întrebări episcopului, printre care au fost: "Ce putem face ca şi noi să ajungem sfinţi?"; "Cum aţi ajuns episcop?"; "Cum îi putem îndemna şi pe alţii să vină la Sfânta Liturghie?".

După această întâlnire, Preasfinţitul Iosif, însoţit de părintele paroh Andrei şi de părintele Romeo, a vizitat o parte din bolnavi, cărora le-a oferit un cuvânt de mângâiere, iar una dintre persoanele vizitate a exclamat: "Preasfinţite, acum mă simt ca Elisabeta, când a fost vizitată de Sfânta Fecioară; de unde mie fericirea aceasta ca să intre în casa mea episcopul meu?".

A urmat apoi vizita la cimitirul parohiei, unde Preasfinţitul s-a rugat pentru toţi răposaţii şi a apreciat mult capela mortuară construită recent. După aceste vizite, Excelenţa Sa a oferit celor care au dorit o oră de audienţă particulară.

După-amiază, PS Iosif Păuleţ a vizitat cele două congregaţii prezente pe teritoriul parohiei: casa surorilor "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" şi Casa de Copii "Sfânta Maria" coordonată de surorile "Oblate Asumbţioniste" şi le-a îndemnat să continue slujirea lor în colaborare cu parohul locului.

Ziua s-a încheiat cu Sfânta Liturghie de la ora 19:00, animată de copii şi tineri şi a fost precedată de o oră de rugăciune mariană, după obiceiul locului în prima sâmbătă din lună. După acest moment, păstorul diecezei i-a îndemnat pe cei care fac parte din grupul Sfântului Rozariu să continue să se roage pentru Biserică, papa, episcopi, preoţi şi pentru întreaga lume. La predică, PS Iosif a vorbit despre Inima Neprihănită a Mariei, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii cei prezenţi l-au felicitat la împlinirea a cinci ani de la numirea sa ca păstor al Diecezei de Iaşi.

După acest moment, PS Iosif s-a întâlnit cu membrii Consiliului Pastoral şi Consiliului Economic şi i-a îndemnat pe toţi să-l susţină pe părintele paroh în toată activitatea parohiei.

Vizita pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Baraţi s-a încheiat duminică, 7 iulie, cu Sfânta Liturghie pontificală, de la ora 10:30. În cadrul omiliei, Excelenţa Sa a vorbit despre importanţa primirii şi practicării cuvântului lui Dumnezeu în viaţa creştinului, care duce la mântuirea sufletului şi reversul neprimirii cuvântului divin, care duce la nefericire veşnică. Înainte de Sfânta Liturghie, episcopul a stat la spovezi.

Vizita pastorală a păstorului Diecezei de Iaşi a fost pentru comunitatea parohială din Baraţi o ocazie de a oferi o mărturie frumoasă de trăire a credinţei şi de a primi o încurajare din partea păstorului diecezei de a rămâne uniţi în rugăciune, păstrând învăţăturile şi îndemnurile primite.

Ca semn de preţuire şi recunoştinţă, comunitatea parohială i-a oferit Preasfinţitului Iosif Păuleţ o statuetă care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria şi un buchet de flori.

Comunitatea din Baraţi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5-7 iulie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Baraţi

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secţiunea "Anul pastoral 2023-2024. "Biserica, familia lui Dumnezeu"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleţ în Dieceza de Iaşi (începând din octombrie 2022)

Secţiunea "Vizite pastorale"