Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi
În perioada 23-25 februarie 2024 comunitatea Parohiei "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi a avut privilegiul de a-l primi în mijlocul ei pe Preasfinţitul Iosif Păuleţ în cadrul vizitei pastorale, însoţit de pr. Alexandru Roca, econom diecezan.
PS Iosif a deschis programul pastoral fiind alături de enoriaşi atât la Calea Sfintei Cruci, cât şi la Sfânta Liturghie de deschidere, prezidată, desigur, de Excelenţa Sa. Persoanele prezente în Biserică au fost încântate să îl aibă în mijlocul lor pe păstorul diecezei, astfel încât, după Liturghie, au rămas prezente alături de episcop pentru a împărtăşi experienţe şi gânduri.
În aceeaşi seară a urmat întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor prezente în parohie, PS Iosif dorind să afle problemele întâmpinate de-a lungul timpului şi modul în care se desfăşoară activităţile principale ale comunităţii.
În următoarea zi, episcopul a avut ocazia să întâlnească majoritatea credincioşilor parohiei, atât prin intermediul celebrării Sfintei Liturghii, cât şi prin prezenţa în cadrul diverselor întâlniri desfăşurate atât cu reprezentanţii Consiliului Parohial, cât şi cu tinerii, adolescenţii, copiii şi membrii corului de tineri "Jubilate".
Deşi timpul a fost unul limitat, PS Iosif a dorit să îşi dedice cât mai mult timp discuţiilor deschise, dar şi formării spirituale, astfel încât, în cadrul întâlnirii cu tinerii parohiei, acesta a prezentat 10 paşi pentru a le întări viaţa de credinţă.
Vizita pastorală s-a încheiat cu Liturghia solemnă de duminică, la ora 11:00, în urma căreia s-a desfăşurat o ultimă întâlnire: cea cu membrii corului mare al parohiei.
Comunitatea Parohiei "Sfântul Anton" este deplin recunoscătoare pentru zilele în care a avut ocazia să îl aibă în mijlocul ei pe păstorul Diecezei de Iaşi, membrii parohiei îi mulţumesc din suflet pentru timpul şi suportul oferit şi îl asigură pe PS Iosif Păuleţ de susţinerea în rugăciune.
Bianca Dogariu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23-25 februarie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Secţiunea "Anul pastoral 2023-2024. "Biserica, familia lui Dumnezeu"
Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleţ în Dieceza de Iaşi (începând din octombrie 2022)
Secţiunea "Vizite pastorale"