În perioada 25 noiembrie - 4 decembrie 2017, PS Aurel Percă efectuează o vizită pastorală în mai multe dieceze din Irlanda, unde lucrează deja doi preoţi din Dieceza de Iaşi, acestora alăturându-se cu această ocazie şi pr. Marcelin Rediu. În acest timp participă la mai multe întâlniri şi evenimente locale.
PS Denis Nulty, episcop al Diecezei de Kildare şi Leighlin (Irlanda), în cadrul întâlnirii pe care a făcut-o cu episcopii Petru Gherghel şi Aurel Percă la sediul Episcopiei de Iaşi, la 27 iulie 2017, în cadrul a vizitei de trei zile în Dieceza de Iaşi, a adresat o invitaţie de a vizita dieceza pe care o păstoreşte, dar şi alte comunităţi din Irlanda.
Răspunzând acestei invitaţii, PS Aurel Percă - însoţit de pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Toma Rediu, decan de Trotuş, pr. Laurenţiu Dăncuţă, student la Roma, şi pr. Marcelin Rediu - vizitează în perioada 25 noiembrie - 4 decembrie diecezele de Meath, de Kildare şi Leighlin şi Arhidieceza de Dublin.
Deja în Irlanda se află doi preoţi din Dieceza de Iaşi. De la 1 septembrie 2016, pr. Ovidiu-Ciprian Solomon se află în Dieceza de Meath, iar pr. Eugen-Dragoş Tamaş se află de la 1 august anul curent în Dieceza de Kildare şi Leighlin. Tot în această dieceză va activa şi pr. Marcelin Rediu. Totodată, legătura dintre diecezele din Irlanda şi cea de Iaşi a crescut şi prin ajutorul pe care mai mulţi preoţi români studenţi la Roma îl dau pe perioada vacanţelor acestor dieceze.
Programul vizitei delegaţiei din România este unul foarte bogat, printre care amintim:
- sâmbătă, 25 noiembrie, sosirea pe aeroportul din Dublin;
- duminică, 26 noiembrie, în solemnitatea "Cristos, Regele Universului", sfânta Liturghie de hram a catedralei din Mullingar, Dieceza de Meath, alături de episcopul acestei dieceze, PS Michael Smith, şi de preoţii români care activează în Irlanda. Cu această ocazie, pr. Ciprian Solomon, care a slujit în ultimul an la catedrala din Mullingar (ajutând şi în parohiile din Lobinstown, Oristown, Holy Family and Slane), a fost transferat în Parohia Clara. În cadrul aceleiaşi Liturghii, PS Smith şi-a exprimat mulţumirea pentru susţinerea pe care clerul român a oferit-o Diecezei de Meath. După Liturghie, a avut loc întâlnirea cu familiile române din Mullingar, iar spre seară a fost o vizită în comunitatea din Moynalty.
- luni, 27 noiembrie, vizita ruinelor mănăstirii benedictine din Fore şi a mănăstirii franciscane din Multyfarnham, dar şi întâlnirea cu episcopul Smith, iar seara, vizita în Parohia Clara. În aceeaşi zi a fost vizitată şi comunitatea din Castlepollard fiind întâlnit şi pr. Patrick Moore, parohul comunităţii, foarte apropiat preoţilor români.
- marţi, 28 noiembrie, vizita în Seminarul din Maynooth şi Liturghia în capela colegiului, urmând deplasarea spre Dieceza de Kildare şi Leighlin, cu turul catedralei, a muzeului şi a colegiului din Carlow, dar şi a mormântului megalitic Brownshill Dolmen (origini între anii 4000 şi 3000 î.C.).
- miercuri, 29 noiembrie, celebrarea, în catedrala din Carlow, a comemorării consacrării catedralei "Adormirea Maicii Domnului", dar şi vizita în Glendalough, Wicklow;
- joi, 30 noiembrie, plecarea spre Dublin, cu un tur al oraşului, dar şi întâlnirea dintre PS Aurel Percă cu arhiepiscopul de Dublin, Mons. Diarmuid Martin. Începând cu ora 7.30 va celebra Liturghia pentru comunitatea românilor romano-catolici, în biserica de pe strada Sean McDermott, cu pr. Eugen Ţâmpu, capelanul acestei comunităţi.
- sâmbătă, 2 decembrie, sfânta Liturghie în Conventul Milostivirii "Sfântul Leon", dar şi turul mai multor obiective şi comunităţi;
- duminică, 3 decembrie, în prima duminică din Advent, Liturghia în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Carlow, vizitând, pe lânga alte obiective, şi catedrala din Kildare.
- luni, 4 decembrie, la amiază, delegaţia română va pleca de pe aeroportul din Dublin.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
Colaborare şi recunoştinţă: episcopul Denis Nulty a vizitat Dieceza de Iaşi
