Credincioşii catolici români din Irlanda, în mare majoritate provenind din Dieceza de Iaşi, au primit cu mare bucurie vizita episcopului Petru Gherghel la Dublin, între 17 şi 18 noiembrie 2008.

La biserica "Our Lady of Lourdes" din centrul Dublinului, unde este găzduită comunitatea românească încă din anul 2000, credincioşi români din toată Irlanda, nu numai din capitală, s-au adunat ca într-o zi de mare sărbătoare, deşi era o zi obişnuită din timpul săptămânii. Celebrarea a început cu rugăciunea sfântului rozariu, condusă de Preasfinţitul Petru.

Salutul de bun venit a fost exprimat de întreaga comunitate prin cântecul "Iată, marele preot...", de la începutul sfintei Liturghii de la ora 20.00. În ziua în care Biserica a comemorat-o pe sfânta Elisabeta de Turingia, s-au folosit lecturile duminicii precedente, de la care a pornit Preasfinţitul, în cadrul omiliei, pentru a scoate în evidenţă imaginea sfintei Elisabeta de soţie harnică şi iscusită din Cartea Proverbelor, şi a alăturat-o la imaginea bărbatului "slujitor bun şi credincios" care ştie să folosească bine talanţii încredinţaţi. Aceste două exemple le-a oferit credincioşilor ca modele de viaţă creştină, oriunde s-ar afla. La sfârşitul Liturghiei, Preasfinţitul a felicitat întreaga comunitate pentru minunata mărturie de credinţă pe care o dă chiar şi aici, departe de locurile de origine. Apoi a amintit despre episcopul martir Anton Durcovici ("el însuşi un emigrant"), al cărui proces de beatificare este în desfăşurare, şi i-a îndemnat pe toţi credincioşii emigranţi să se încredinţeze mijlocirii sale, iar părintelui Eugen Ţîmpu (asistent spiritual al comunităţii) şi părintelui Ciprian Budău, OFMConv (care, fiind într-un convent franciscan irlandez din apropiere, ajută la păstorirea comunităţi româneşti ori de câte ori este nevoie), le-a conferit medalia emisă în memoria episcopului Anton Durcovici.

Părintele Eugen a dedicat apoi această medalie tuturor credincioşilor pe care îi păstoreşte. Conform unei tradiţii irlandeze, Preasfinţitul i-a aşteptat la ieşirea din biserică pe toţi credincioşii, şi toţi au dorit să dea mâna cu dânsul (şi nu erau puţini, peste 400), ocazie cu care au primit fiecare câte un cuvânt de încurajare.

Marţi, a doua zi, programul la biserică a început la aceeaşi oră cu recitarea rozariului condus de data aceasta de un laic, iar Preasfinţitul a stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească. Liturghia a început în aceeaşi atmosferă de sărbătoare. În cadrul Liturghiei a fost botezat micuţul Dario Iulian, al 338-lea copil botezat în comunitatea românească de la înfiinţare. La omilie, Preasfinţitul a subliniat grija deosebită pe care o manifestă Biserica faţă de copii, rolul părinţilor şi naşilor în educarea lor, dar şi rolul întregii comunităţi prin exemplul pe care trebuie să-l dea noilor fii ai lui Dumnezeu. Apoi a felicitat familiile care arată deschidere faţă de darul vieţii. La sfârşitul Liturghiei, pr. Eugen a mulţumit în numele întregii comunităţi Preasfinţitului pentru aceste două zile de har.

Vizita a mai cuprins şi o întâlnire a episcopului Petru la sediul Arhiepiscopiei cu episcopul auxiliar de Dublin, Mons. Eamonn Walsh. Printre alte discuţii, episcopul Petru a mulţumit pentru ospitalitatea Arhiepiscopiei de Dublin arătată faţă de credincioşii români, iar episcopul Eamonn a mulţumit pentru mărturia de credinţă a românilor în mijlocul poporului irlandez.

Preasfinţitul şi-a manifestat interesul şi admiraţia şi faţă de unele obiective din istoria naţiunii irlandeze, pe care le-a vizitat între timp, cum ar fi:

- impresionantele monumente funerare a coloniştilor din perioada neolitică de la Newgrange, monumente mai vechi decât piramidele din Egipt, datând din jurul anului 3000 î.C.;

- catedrala "Sfântul Patrick", construită de normanzi în anul 1191 lângă o fântână care a existat în actualul părculeţ de lângă catedrală unde se spune că sfântul Patrick (cel care a încreştinat Irlanda şi a fost primul episcop al Irlandei) a botezat mulţi convertiţi la creştinism;

- monumentul din parcul Fenix care marchează locul unde, la 29 septembrie 1979, papa Ioan Paul al II-lea, aflat în pelerinaj în Irlanda, a oficiat sfânta Liturghie în prezenţa a peste un milion de credincioşi.

Preasfinţitul a făcut şi o scurtă vizită la o familie de români stabilită de mai mulţi ani în Irlanda, făcându-şi o idee despre cum stau emigranţii aici.

Toate acestea au făcut ca vizita să fie una rodnică în inimile şi sufletele credincioşilor care nu contenesc să povestească despre momentele frumoase şi înălţătoare petrecute împreună cu episcopul Petru Gherghel, căruia îi mulţumim pentru efortul depus.

Comunitatea catolicilor români din Dublin

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-18 noiembrie: Dublin: Vizită pastorală