Duminică, 26 octombrie 2014, comunitatea română din Paris s-a simţit în sărbătoare. După ce existenţa comunităţii a fost recunoscută anul acesta de către Arhiepiscopia de Paris printr-o convenţie oficializată, a sosit timpul să fie vizitată în mod oficial. Mons. Xavier Rambaud, canonic, vicar episcopal însărcinat cu Oficiul pentru Pastoraţia Migranţilor şi a Preoţilor Străini din cadrul arhiepiscopiei pariziene, la invitaţia comunităţii, a venit să cunoască noua comunitate străină apăruta pe harta pastorală a arhidiecezei.
Mons. Rambaud a celebrat sfânta Liturghie în limba franceză, credincioşii răspunzând şi cântând în limba română. La această Liturghie a participat şi pr. Livio Pegoraro, parohul bisericii "Sfântul Bernard", locul unde se adună credincioşii români în fiecare duminică.
La începutul sfintei Liturghii i s-a adresat salutul de bun venit, cu mulţumirile de rigoare, precizându-se că prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei de Paris, pe care el o reprezintă, şi cea a părintelui paroh local, credincioşii români pot să se roage şi să asculte cuvântul lui Dumnezeu în limba lor maternă.
Mons. Rambaud a fost plăcut surprins de numărul credincioşilor, credincioşi ce provin din judeţul Satu Mare şi zona Moldovei, adresându-le încurajarea că dau dovadă că sunt o comunitate vie, tânără şi care poate chiar să concureze cu o comunitate franceză locală. Bineînţeles, rodul acestei vizite ar fi primirea unui statut oficial pentru credincioşii români din partea conducerii arhidiecezei, dar acesta este deocamdată un posibil demers viitor.
Prin bunăvoinţa şi spiritul activ al credincioşilor, după sfânta Liturghie s-a putut participa la o agapă îmbelşugată, unde s-au putut gusta specialităţi culinare tipic româneşti.
Deo gratias!
Pr. Nicolae Cibian
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 octombrie: Vizită oficială în cadrul comunităţii romano-catolice române din Paris
