Duminică, 14 septembrie 2025, la Biserica "Saint Jean de Montmartre" din Paris, comunitatea românilor catolici din capitala Franţei a trăit un moment deosebit de important: Sfânta Liturghie solemnă de instalare a noului capelan, părintele Liviu-Leonard Antili.
Evenimentul a adunat în jurul altarului un număr mare de credincioşi romano-catolici din Paris şi din împrejurimi, care au dorit să participe la această sărbătoare plină de har şi să îşi arate sprijinul şi dragostea faţă de noul lor păstor. Atmosfera a fost una de bucurie, recunoştinţă şi comuniune frăţească, trăită în rugăciune şi cântare, iar la sfârşit am marcat momentul cu o agapă în semn de mulţumire.
În cadrul Sfintei Liturghii, s-a simţit în mod deosebit binecuvântarea lui Dumnezeu, revărsată peste întreaga comunitate, ca un semn al întăririi în credinţă şi al continuităţii drumului spiritual. Prin cuvintele şi prezenţa sa, părintele Liviu-Leonard Antili a adus speranţă şi încredere, îndemnându-ne să rămânem uniţi în Cristos şi să trăim cu bucurie misiunea noastră creştină.
La această sărbătoare au fost invitaţi şi preoţi oaspeţi, părintele Richard Escudier, responsabil cu comunităţile străine din Dieceza de Paris, şi părintele Jean-Luc Leverrier, parohul parohiei-gazdă, care prin slujirea şi prezenţa lor au sporit solemnitatea momentului. Împreună, cler şi popor, am dat mărturie despre unitatea şi vitalitatea Bisericii noastre.
Comunitatea îşi exprimă recunoştinţa faţă de toţi cei care au contribuit la buna desfăşurare a acestei sărbători: preoţilor participanţi, corului care a înălţat sufletele prin cântările liturgice, persoanelor care s-au ocupat de organizare şi tuturor credincioşilor care, prin prezenţă, rugăciune şi implicare, au făcut ca această zi să fie una memorabilă.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră şi îi cerem să binecuvânteze paşii noului nostru capelan, părintele Liviu Leonard Antili, în misiunea pe care a început-o în mijlocul comunităţii noastre.
Lăcrămioara Maria (Lola) Şimoni
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 septembrie: Paris: Un nou capelan pentru comunitatea românilor catolici. Foto: Vasile Tătar
Comunitatea românilor catolici din Paris are pagina de Facebook: https://www.facebook.com/misiunea.catolica.
