"Dumnezeu milostiv şi plin de îndurare" - aceasta a fost tema zilei de reculegere pe care Familia Iubirii Milostive a organizat-o pentru tineri la mănăstirea benedictină "Maica Unităţii" din Viişoara (NT), în ziua de 5 septembrie 2019. La această zi de har au participat un grup de 16 tineri din diferite localităţi care au fost însoţiţi de sr. Cecilia, sr. Alina, pr. Fernando şi pr. Iosif.
Tinerii au avut ocazia să mediteze asupra caracteristicii milostivirii lui Dumnezeu plecând de la versetul biblic care evidenţiază momentul în care Dumnezeu însuşi se revelează lui Moise pe muntele Sinai, declarându-se solemn în faţa lui, că este un: "Dumnezeu milostiv şi binevoitor, încet la mânie, plin de îndurare şi de fidelitate" (Ex 34,6).
S-au meditat diferite versete din Noul şi Vechiul Testament şi nu numai, dar şi asupra unor sfinţi şi fericiţi care au avut misiune de a-l face cunoscut pe Dumnezeu ca iubire milostivă, printre aceştia numărându-se şi fericita Maica Speranţa, care a fost un "instrument al milostivirii lui Dumnezeu". Ea repeta des: "Dumnezeu este pentru fiecare om un Tată şi o Mamă blândă. O mamă îşi iubeşte copiii, nu pentru că sunt buni sau frumoşi, ci pentru că sunt creaturile sale; şi cu cât un fiu este mai demn de milă, cu atât mai mult grijile materne se înmulţesc. Dacă iubirea unei mame este făcută astfel, vă gândiţi oare că iubirea lui Dumnezeu ar fi mai prejos? Va fi mai mult, infinit mai mult, pentru că în Dumnezeu toate perfecţiunile sunt infinite".
Au fost de ajutor şi diferitele întrebări care ne-au făcut să înţelegem mai bine raportul nostru cu Dumnezeu şi cât de mare este milostivirea lui faţă de noi, arătându-ne cum trebuie să fim şi noi la rândul nostru.
1. Care este ideea ta despre Dumnezeu? Cum te raportezi cu Domnul?
2. Ce îţi lipseşte pentru a imita pe Dumnezeu, "milostiv şi plin de îndurare"?
3. Cum ne relaţionăm cu cei care ne-au supărat sau jignit? Suntem capabili să arătăm bunătatea şi duioşia aşa încât să devenim şi noi compătimitori faţă de toţi?
Momentul central al zilei a fost sfânta Liturghie, timp sacru, în care tinerii l-au preamărit pe Dumnezeu şi pe sfânta Fecioară Maria, "Maica Unităţii", prin cântări şi rugăciune.
Concluzia acestei zile de reculegere a fost ca noi, tinerii, să avem mereu încredere în Dumnezeu care este milostiv şi îndurător ieşind din egocentrismul nostru şi să avem empatie cu alţii pentru că Dumnezeu este aproape de toţi cei suferinzi, Dumnezeu ne ascultă şi ne însoţeşte. Zi de zi, atinşi de milostivirea sa, putem deveni şi noi milostivi faţă de toţi.
Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor celor care au contribuit la organizarea acestor clipe deosebite!
Familia Iubirii Milostive şi tinerii participanţi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 septembrie: Viişoara: Zi de reculegere pentru tineri cu Familia Iubirii Milostive
