Viişoara: În jurul Mariei, "Maica Unităţii", ne-am rugat...

Vineri, 25 ianuarie 2013, la ora 15, în biserica Mănăstirii "Maica Unităţii" din Viişoara s-a celebrat o sfântă Liturghie pentru a marca încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unirea în credinţă a tuturor creştinilor. Celebrant principal a fost pr. Emilian Diac căruia i s-au alăturat părintele paroh Mihai Enăşel, decan de Piatra Neamţ, pr. Iosif Bălteanu şi pr. Eusebiu Bulai, precum şi numeroşi credincioşi din parohiile învecinate, credincioşi care au înfruntat cu mult curaj frigul şi zăpada iernii pentru a veni ca într-un pelerinaj să se roage Mariei cinstită într-un mod cu totul şi cu totul deosebit în acest loc ca "Maică a Unităţii".

Pr. Mihai Enăşel, în cadrul cuvântului de învăţătură, a subliniat patru motive pentru care Maria poate fi considerată prin excelenţă ecumenică. În primul rând datorită maternităţii sale divine: Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se în sânul ei feciorelnic a venit să ne elibereze pe toţi de robia păcatului şi a morţii şi să ne împace cu Tatăl, distrugând astfel orice barieră şi diviziune între noi şi Dumnezeu. Al doilea motiv pentru care Maria poate fi considerată creatură ecumenică într-un mod deosebit este maternitatea ei spirituală care se răsfrânge asupra noastră, a tuturor prin faptul că a acceptat să devină corăscumpărătoarea neamului omenesc la picioarele crucii când în persoana lui Ioan, ucenicul pe care Isus îl iubea, ne-a primit şi acceptat pe toţi ca fii ai săi: "Femeie, iată fiul tău!" (In 19,26). Al treilea motiv este acela că Maria a ajutat şi a susţinut colegiul apostolilor în ziua de Rusalii, în momentul când, plini de Duhul Sfânt, aceştia au fost trimişi să predice evanghelia la toată făptura. Acesta este şi motivul pentru care Congregaţia pentru Cultul Divin, în urma cererii explicite a comunităţii noastre şi cu aprobarea PS Luca Brandolini, episcop de Sora (Italia), şi a PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a stabilit ca Maria să fie cinstită ca "Maică a Unităţii" în prima zi de luni după sărbătoarea Rusaliilor. Un alt motiv este acela că Maria este considerată Regină a cerului şi a pământului, care nu a uitat şi nu uită niciodată de toţi copiii ei de pe pământ.

Ca şi mijloace concrete prin care fiecare poate face paşi mărunţi dar siguri spre această unitate pr. Mihai Enăşel a menţionat participarea la sacramente, citirea şi meditarea Sfintei Scripturi şi săvârşirea faptelor bune.

Mulţumim Domnului pentru acest moment de har pe care ne-a ajutat să-l trăim împreună şi continuăm să ne rugăm Mariei să ne fie alături în parcurgerea acestui drum anevoios dar nu imposibil spre reconcilierea deplină a creştinilor, toţi fii preaiubiţi ai săi şi ai Fiului său, Isus Cristos, pe care-l invocăm să ne adune "într-o unică turmă şi un singur Păstor".

Cu această intenţie Surorile Benedictine recită zilnic următoarea rugăciune compusă şi dăruită de PS Petru Gherghel: "O Marie, Maica lui Isus şi Maica Bisericii, care ai fost aleasă să oferi omenirii pe autorul sfinţeniei şi al unităţii şi care eşti atât de cinstită şi iubită de poporul nostru, învredniceşte-ne pe noi, care te-am ales să fii Maica Unităţii de ocrotirea ta cerească şi de iubirea ta de Mamă, ca să formăm un singur popor, cu o singură inimă şi credinţă care să-l laude, să-l preamărească pe acelaşi unic Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, căruia să-i fie cinste şi laudă în vecii vecilor. Amin" şi o onorează pe Maria, ca şi "Maică a Unităţii" cântând următorul imn:

Surorile Benedictine
Mănăstirea "Maica Unităţii"

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 ianuarie: Viişoara: În jurul Mariei, "Maica Unităţii", ne-am rugat...