Papa Francisc: Mesaj video cu ocazia sărbătorii Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes (11 februarie 2022)
Iubiţi fraţi,
V-aţi adunat să pregătiţi şi să celebraţi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, o faceţi mergând în pelerinaj cu sufletul şi cerând Fecioarei un har foarte mare: Mamă, ajută-ne să fim o comunitate care ajunge la toţi. Ajută-ne să fim o comunitate care iese în întâmpinarea tuturor, pentru a ieşi în întâmpinarea celorlalţi, dar şi pentru a ieşi ca să ne lăsăm întâlniţi, pentru că întâlnirea este reciprocă, întâlnirea nu este o pomană, înseamnă a se pune la dispoziţie pentru o idee, înseamnă a merge împreună, a evada din "solitar" şi din izolare pentru a fi împreună cu ceilalţi, cu prietenii, cu familia, cu poporul lui Dumnezeu, toţi împreună rugându-ne în faţa Fecioarei.
De aceea îi cerem Fecioarei să ne ajute să fim comunitate. Mamă, ajută-ne să fim comunitate, ca să ieşim la întâlnire ca o comunitate. Întâlnirea este mereu deschidere către ceilalţi, opusul întâlnirii este închiderea inimii. Mamă, să nu avem inima închisă, căci egoismul este o molie care mănâncă inima dinăuntru.
Iubiţi fraţi şi surori, mă alătur vouă în această celebrare a sanctuarului, mă rog pentru voi şi vă rog, vă cer să faceţi asta pentru mine. Şi vă trimit binecuvântarea mea, Isus să vă binecuvânteze mult, iar Fecioara să vă însoţească de mână. Sărbătoare frumoasă!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu