Vatican: Sfânta Liturghie în biserica parohială "Sfânta Ana" din Vatican
Duminică, 17 martie 2013, a cincea duminică din Postul Mare, Sfântul Părinte Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în biserica parohială "Sfânta Ana" din Vatican. Publicăm în continuare omilia pe care Papa a rostit-o în timpul celebrării euharistice:
Este frumos lucrul acesta: mai întâi, Isus singur pe munte, rugându-se. Se ruga singur (cf. In 8,1). După aceea, a mers din nou în templu şi tot poporul mergea la el (cf. v. 2). Isus în mijlocul poporului. Şi apoi, la sfârşit, l-au lăsat singur cu femeia (cf. v. 9). Acea singurătate a lui Isus! Dar o singurătate rodnică: aceea a rugăciunii cu Tatăl şi aceea, atât de frumoasă, care este tocmai mesajul de astăzi al Bisericii, aceea a milostivirii sale faţă de această femeie.
Şi există o diferenţă în rândul poporului: tot poporul mergea la el; el s-a aşezat şi a început să-i înveţe: poporul care voia să audă cuvintele lui Isus, poporul cu inimă deschisă, care are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu. Erau alţii, care nu auzeau nimic, nu puteau să audă; şi sunt aceia care au mers cu femeia aceea: Ascultă, Învăţătorule, asta este una aşa, este una aşa... Trebuie să facem ceea ce Moise ne-a poruncit să facem cu aceste femei (cf. v. 4-5).
Cred că şi noi suntem acest popor care, pe de o parte vrea să-l audă pe Isus, dar pe de altă parte, uneori, ne place să-i batem pe alţii, să-i condamnăm pe alţii. Şi mesajul lui Isus este acela: milostivirea. Pentru mine, o spun cu umilinţă, este mesajul cel mai puternic al Domnului: milostivirea. Însă El însuşi a spus-o: Eu n-am venit pentru cei drepţi; drepţii se justifică singuri. Du-te, Doamne binecuvântat, dacă tu poţi să faci asta, eu nu pot să fac asta! Dar ei cred că pot face asta. Eu am venit pentru cei păcătoşi (cf. Mc 2,17).
Gândiţi-vă la vorbăria care a urmat după chemarea lui Matei: Dar acesta merge cu păcătoşii! (cf. Mc 2,16). Şi El a venit pentru noi, atunci când noi recunoaştem că suntem păcătoşi. Dar dacă noi suntem ca fariseul acela, în faţa altarului: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că nu sunt ca toţi ceilalţi oameni, şi nici măcar ca acela care este la uşă, ca vameşul acela (cf. Lc 18,11-12), nu cunoaştem inima Domnului şi nu vom avea niciodată bucuria de a simţi această milostivire! Nu este uşor a ne încredinţa milostivirii lui Dumnezeu, pentru că acela este un abis incomprehensibil. Dar trebuie să facem asta! "Oh, părinte, dacă dumneavoastră aţi cunoaşte viaţa mea, nu mi-aţi vorbi aşa!". "De ce? Ce ai făcut?". "Oh, am făcut nişte grozăvii!". "Mai bine! Du-te la Isus: Lui îi place dacă îi povesteşti aceste lucruri!". El uită, El are o capacitate de a uita, specială. Uită, te sărută, te îmbrăţişează şi îţi spune numai: "Nici eu nu te condamn; mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti" (In 8,11). Numai acel sfat ţi-l dă. După o lună, suntem în aceleaşi condiţii... Ne întoarcem la Domnul. Domnul nu încetează niciodată să ierte: niciodată! Noi suntem cei care încetăm să-i cerem iertare. Şi să cerem harul de a nu înceta să cerem iertare, pentru că El niciodată nu încetează să ierte. Să cerem acest har.
* * *
La sfârşitul celebrării euharistice, parohul de la "Sfânta Ana" din Vatican, părintele Bruno Silvestrini, O.S.A., şi vicarul general al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului, cardinalul Angelo Comastri, au adresat salutul lor Papei Francisc. După aceea, Sfântul Părinte a încheiat cu aceste cuvinte:
Sunt unii dintre cei prezenţi care nu-s enoriaşi: aceşti preoţi argentinieni, unul este episcopul meu auxiliar, dar astăzi sunt enoriaşi. Dar vreau să vă fac cunoscut un preot care vine de departe, care a venit, un preot care de mult timp lucrează cu copiii străzii, cu drogaţii. Pentru ei a deschis o şcoală, a făcut multe lucruri pentru a-l face cunoscut pe Isus, şi toţi aceşti băieţi şi fete de pe stradă astăzi lucrează cu studiul pe care l-au făcut, au capacitate de lucru, cred şi îl iubesc pe Isus. Eu îţi cer, Gonzalo, vino ca să saluţi lumea: rugaţi-vă pentru el. El lucrează în Uruguay, este fondatorul şcolii Liceo Jubila Juan Pablo II: el face această muncă. Nu ştiu cum a ajuns astăzi aici: voi afla! Mulţumesc. Rugaţi-vă pentru el.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu