Mons. Anton Lucaci, fost responsabil al secţiei în limba română de la Radio Vatican, în prezent la pensie, a fost primit vineri, 13 august 2021, de Sfântul Părinte, într-o audienţă privată. Pontiful a exprimat, atât verbal, cât şi într-o notă autografă, gratitudinea sa faţă de mărturia de slujire a Mons. Anton Lucaci, anunţă redacţia în limba română a Vatican News.

În nota scrisă de Papa Francisc se citeşte: "Părintelui Anton Lucaci, cu gratitudinea mea pentru mărturia sa. Domnul să vă binecuvânteze şi Preacurata să vă ocrotească. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine".

Colocviul Mons. Lucaci cu Sfântul Părinte a durat mai bine de o jumătate de oră. A fost o convorbire plăcută, edificantă, iar Papa Francisc l-a făcut să se simtă pe deplin în largul său.

Mons. Lucaci i-a cerut Papei Francisc o binecuvântare pentru cei 53 de ani de preoţie, care s-au împlinit pe 15 august, consacrarea sa având loc în 1968, în solemnitatea Adormirea Maicii Domnului. Pe 18 august, a celebrat Prima Sfântă Liturghie în satul natal, la Răchiteni, în judeţul Iaşi. Două zile mai târziu, pe 20 august, nori grei aveau să se adune pe cerul Europei, odată cu invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia.

Mons. Anton Lucaci a fost profesor de Drept canonic şi de Teologie dogmatică la Seminarul diecezan din Iaşi. După 1989, anul căderii regimului comunist, s-a implicat neobosit în calitate de responsabil al secţiei în limba română de la Radio Vatican.

Concomitent, şi-a adus contribuţia, în mod constant, la pastoraţia migranţilor români prezenţi la Roma. Succesiv, a fost responsabil cu pastoraţia românilor catolici de rit latin din Italia, până în martie 2021.

Mons. Lucaci a avut un rol de primară importanţă în desfăşurarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, între 7 şi 9 mai 1999.

Din 1991, susţine regulat, la Radio Vatican, rubrica "Consideraţii omiletice" la duminici şi sărbători, în format audio şi text până la începutul anului 2020 şi, succesiv, doar cu text pe pagina web în limba română a Vatican News, www.vaticannews.va/ro.

(Preluare Vatican News, 16 august 2021, articol semnat de Anca Mărtinaş)