În Joia Mare fiecare episcop diecezan celebrează sfânta Liturghie împreună cu preoţii săi, în amintirea Cinei Domnului, pentru a marca comuniunea care există între episcop şi preoţii săi, dar şi pentru a binecuvânta uleiurile sfinte.

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, dincolo de faptul că este reprezentantul vizibil al lui Cristos pe pământ, este şi episcopul Diecezei de Roma şi, ca orice episcop, celebrează sfânta Liturghie alături de preoţii săi.

Ceea ce este inedit la Litughia crismei la Roma este tocmai splendoarea pe care o are o astfel de celebrare. Peste 1.500 de preoţi, în jur de 100 de episcopi, 20 de cardinali, fără a mai lua în calcul numărul diaconilor, al seminariştilor şi al persoanelor consacrate, cu toţii, adunaţi în jurul Sfântului Părinte, episcopul Romei, aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru darul sfintei Preoţii.

Printre preoţii români prezenţi la Liturghia crismei la Roma, în bazilica "Sfântul Petru", la 5 aprilie 2012, i-am "întrezărit" pe Mons. Anton Lucaci, responsabil cu pastoraţia românilor în Italia şi cu programul în limba română de la Radio Vatican, pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii românilor catolici, pr. Adrian Dancă, responsabil la rândul său cu programul în limba română de la Radio Vatican, ca şi pr. Felician Tiba, care dă "o mână de ajutor" la comunitatea română. Printre ministranţii care au slujit anul acesta la altarul la care a celebrat Sfântul Părinte s-a numărat şi seminaristul Sergiu Ursache, FDP, originar din Parohia Iaşi "Sf. Anton".

În cadrul predicii, Sfântul Părinte a vorbi despre demnitatea de a fi ales ca slujitor al Domnului, de a trăi această demnitate în spirit de slujire, cu zel şi cu dăruire totală, conştienţi că preoţia nu e a noastră, ci e lui Isus Cristos. Preotul, spunea Sfântul Părinte, trebuie să se uite pe sine şi să-l facă mereu prezent pe cel care l-a chemat la o astfel de demnitate, pe Cristos, Marele şi Veşnicul Preot.

Fiind Joia Sfântă începutul celor trei zile de har premergătoare sărbătorii Învierii, preoţii de la Roma, care îi reprezintă într-un oarecare fel pe toţi credincioşii încredinţaţi lor spre păstorire, îi felicită pe toţi cei care s-au împărtăşit din darul sfintei Preoţii şi transmit tuturor celor de "acasă" un Paşte binecuvântat!

Pr. Felician Tiba

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 aprilie: Vatican: Liturghia crismei împreună cu Sfântul Părinte