Însoţiţi de binecuvântările Domnului, de grija părintelui paroh Iosif Agiurgioaei, de emoţiile părinţilor şi a întregii comunităţi duminică, 26 iunie 2016, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10.00, şase copii din Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia" din Valea Mică, l-au primit pe Isus pentru întâia oară în sfânta Împărtăşanie.

După o pregătire temeinică, după lungi zile de aşteptare, după numărarea orelor şi clipelor care parcă nu mai treceau, ziua cea mare şi frumoasă a sosit pentru cei şase copilaşi, dornici să-l primească pe Isus pentru întâia oară în sfânta Împărtăşanie. Ziua se vedea promiţătoare de dimineaţă, natura era în favoarea celor şase îngeri nevinovaţi, soarele era zâmbitor, iar comunitatea nerăbdătoare în pragul evenimentului. Pentru că în orice comunitate, fiecare eveniment este sărbătoare, în special pentru cei care trăiesc emoţiile primei sfinte Împărtăşanii.

Însoţiţi de cuvintele calde ale pr. paroh Iosif Agiurgioaei, în timpul omiliei, copiii au călătorit în lumea caldă şi frumoasă a unei povestioare. O povestioară care i-a învăţat să fie perseverenţi, optimişti, să fie curajoşi şi dornici să învingă toate obstacolele care le stau în calea credinţei. Dragostea şi exemplul bun, cuvintele frumoase şi încurajatoare, porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele le-au fost călăuză şi îndemn.

Din inimă dorim ca aceşti şase copilaşi să-şi păstreze sufletul curat, inocenţa şi puritatea sufletului lor să fie vizibile în comunitate şi, oriunde s-ar duce, Isus să locuiască în sufleţelul lor, iar ei, ajutaţi şi sprijiniţi de părinţi, de naşi, de fraţi şi surori, de comunitate, să reziste ispitelor şi să-l păstreze pe Isus ca cel mai bun prieten al lor.

Mulţumim din suflet părintelui paroh şi tuturor celor care s-au implicat pentru ca această sărbătoare să fie cât mai frumoasă. Domnul să reverse ploaie de binecuvântări peste întreaga comunitate.

Prof. Angelica Şarig

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 iunie: Valea Mică: Prima sfântă Împărtăşanie