Duminică, 29 mai 2016, a avut loc prima sfântă Împărtăşanie în Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Valea Mare.

Mama unui copil sărbătorit a dorit să împărtăşească impresiile celor prezenţi.

Dacă acum nouă ani i-am adus pe aceşti copii în biserică pentru a intra în marea familie a lui Dumnezeu, iată că în ziua de 29 mai 2016 i-am însoţit pe copii la prima întâlnire cu Isus din Euharistie.

După un timp de pregătire, a sosit ziua mult aşteptată, atât de copii cât şi de părinţii lor. Copiii, cu multă emoţie şi grijă au făcut prima sfântă Spovadă alături de părinţi, fraţi şi naşii de botez, ca astfel ziua de duminică, 29 mai să fie una specială şi de neuitat. Părinţii s-au străduit să pregătească şi biserica pentru sărbătoare.

Duminică la primele ore se adunau creştinii îmbrăcaţi de sărbătoare pentru sfânta Liturghie, precum şi cei 17 copii, îmbrăcaţi în haine albe, plini de emoţii şi nerăbdători să-l primească pe Isus în inima lor.

Pe feţele multor credincioşi se puteau vedea lacrimi de fericire şi bucurie în această zi de sărbătoare încărcată cu multe emoţii dar şi griji totodată. Această zi de 29 mai 2016 va rămâne de neuitat pentru copii noştri, întipărită adânc în inimile lor.

În numele tuturor părinţilor aduc mulţumirile noastre părintelui paroh şi părintelui vicar care s-au îngrijit ca aceşti copii să fie bine pregătiţi şi să nu lipsească nimic din cele necesare acestei zile.

Mulţumim surorilor franciscane care cu multă pricepere şi răbdare i-au pregătit pe copii şi biserica cu aranjamente florale atât de frumoase.

Mulţumim şi domnişoarei dascăl care atât de frumos a pregătit cântările.

Toate mulţumirile noastre lui Dumnezeu pentru această zi minunată, fie ca Isus să rămână veşnic în inimile noastre.

Mariana Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 mai: Valea Mare: Prima sfântă Împărtăşanie