Duminică, 7 martie 2010, în comunitatea din Valea Mare, 32 de copii pregătiţi de animatorii AC au prezentat un mic spectacol dedicat mamelor şi bunicilor noastre.

Spectacolul a avut loc la ora 12.30, la Casa Tineretului.

Printr-un frumos colaj de cântece şi poezii, le-am urat tuturor femeilor, în mod special mămicilor, un călduros "La mulţi ani", arătându-le astfel cât de mult le preţuim, le iubim şi mai ales le mulţumim pentru tot ce au făcut pentru noi.

Programul s-a încheiat cu un cântec închinat Mamei noastre cereşti, sfânta Fecioară Maria, mulţumindu-i pentru iubirea pe care ne-o oferă nouă, tuturor, şi pentru darul minunat pe care ni l-a oferit, acceptând să fie Mama lui Isus Cristos.

În încheiere, copiii au oferit câte o felicitare confecţionată de ei tuturor femeilor prezente în sală.

Mulţumim copiilor care s-au implicat, părinţilor care le-au dat permisiunea de a veni la repetiţii, tinerilor care au pregătit sonorizarea şi decorul, animatorilor care au oferit din timpul lor pentru ca şi în acest an să sărbătorim împreună Ziua Femeii.

"E ziua ta mămico, în dar ţi-am adus inima!"

Iuliana Bulai