Sâmbătă, 8 martie 2014, în comunitatea din Tămăşeni, un număr impresionant de copii au prezentat un mic spectacol dedicat mamelor şi bunicelor noastre.

Gândul nostru de recunoştinţă şi de iubire a început cu celebrarea sfintei Liturghii la care ne-am rugat împreuna de la mic la mare, de la copil la cei mai bătrânei pentru toate mamele din comunitatea noastră, dar şi din lumea întreagă.

Un moment cu totul şi cu totul special a fost la predica părintelui paroh Petru Beşleagă, care a punctat foarte frumos cine este mama şi care este rolul ei, invitându-i pe toţi copii prezenţi să rostească într-un singur glas: Mulţumesc, mămico! Te iubesc, mămico!

După sfânta Liturghie, printr-un frumos colaj de cântece şi poezii, le-am urat tuturor femeilor, în mod special mămicilor şi bunicilor, un călduros "La mulţi ani", arătându-le astfel cât de mult le preţuim, le iubim şi mai ales le mulţumim pentru tot ce au făcut pentru noi.

"Vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ceea ce am învăţat de la tine: cum să dăruiesc necondiţionat, cum să am încrede în mine. Tu ai fost cea care m-a iubit fără a cere nimic în schimb, tu eşti cea care mi-a oferit sprijin şi încurajări când aveam nevoie, tu ai fost mereu alături de mine când viaţa părea împotriva mea. Mulţumesc, mama!" - iată unul din gândurile noastre speciale pentru mame.

Mulţumim Măicuţei din cer care ne veghează şi ne iubeşte, mulţumim din suflet acestei făpturi care ne-a dat viaţă, mama, mulţumim tuturor bunicuţelor, mătuşilor, surorilor şi le urăm viaţă lungă şi multă sănătate. Mulţumim părintelui paroh Petru Beşleagă şi părintelui vicar Mihai Savin, pentru că sunt mereu deschişi şi alături de noi în orice iniţiativă pentru binele comunităţii.

Prof. Maria Andrici

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 martie: Tămăşeni: Un gând de recunoştinţă pentru mama