Urătură din diaspora (2019/2020)

I.
Bună seara, dragi români,
Vă scriu iară din străini
De la mic până la mare
Vă ofer a mea urare,
Dar şi-o binecuvântare.
Aşa e viaţa şi e sfânt
S-aducem cerul pe pământ
Preamărind pe Cel Preasfânt.
Voi sunteţi oameni frumoşi,
Simpli, umili credincioşi,
Îmbrăcaţi în Cristos iar,
Preot, jertfă şi altar.
Ia strigaţi voi fiecare
Din Carpaţi până-n hotare:
Mânaţi, măi: hăi, hăi!
 
II.
În anul ce s-a încheiat
Dumnezeu un dar ne-a dat,
Sfântul Părinte ne-a vizitat.
Ne-a vorbit cu umilinţă:
Despre pace şi credinţă.
Toţi avem în cer un Tată
Şi cândva a sa răsplată.
În pelerinajul său
Soare, nu a fost mereu.
C-un trandafir, aur curat
Pe Maria a venerat.
"Mica Romă" a vizitat
Fericiţi a declarat.
Ne amintim, aşa ne spune:
"Nu mă uitaţi în rugăciune!"
Mânaţi, măi: hăi, hăi!
 
III.
De la prunc, pân' la opincă
Azi, avem un nou vlădică.
Motoul său, aşa ne-a spus
Este: "(Tu) solus dominus".
De curând a decretat,
Un an mai însemnat,
Cum slujeşte-a noastră fire
Pe Dumnezeu prin Liturghie.
Excelenţă, vă dorim:
Cer albastru şi senin
Să conduceţi cu folos
Barca noastră spre Cristos.
Mânaţi, măi: hăi, hăi!
 
IV.
Tinerilor, eu le spun:
S-aveţi viitor mai bun.
Nu în lumea virtuală
Dar aici, în cea reală.
Timp mai scurt pe la distracţii,
Să nu daţi bani la meditaţii.
În cuvinte mai abili,
Şi în fapte responsabili.
Pentru tineri, pentru o ţară
Să strigăm un an şi-o vară.
Mânaţi, măi: hăi, hăi!
 
V.
De m-am lungit care cumva,
Vă rog frumos a mă ierta.
Iar în anul care vine
Să vă meargă şi mai bine.
Dumnezeu în planul său
Să vă păzească de-orice rău.
Pe săraci să nu-i uitaţi
Şi să vă iubiţi ca fraţi.
Să iubiţi orice făptură,
Specialişti şi în scriptură.
Să daţi viaţă prin cuvânt
Fiind lumină pe pământ.
Sănătate peste ani,
Voie bună, la mulţi ani!

Fr. Ciprian Ban