Cristos a înviat!

"Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Cu această cântare repetată creştinii sărbătoresc zilele Paştelui.

Fie ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă binecuvântare, multe haruri şi belşug de bucurii. Lumina din Noaptea Sfântă să vă lumineze drumul vieţii şi să vă înalţe sufletul spre frumuseţile lui Dumnezeu.

Sărbători fericite!

Pr. Cornel Cadar

*

Ce mare bucurie: Cristos a înviat!

Despre unul dintre ucenici, care la aflarea veştii de la Maria Magdalena s-a grăbit să meargă la mormânt să vadă el însuşi dacă aşa este, se spune: "A văzut şi a crezut". Dar este vorba şi de îndoiala chiar a celor care au fost ani întregi împreună cu Isus. Nici cercul său de prieteni intimi nu a fost scutit de alternativă: fie să se resemneze, fie să lupte pentru credinţă. De această săritură din întunericul necunoaşterii în lumina credinţei nu au fost ei scutiţi şi nu suntem nici noi scutiţi.

Dar când credinţa pascală a prins rădăcini în inimile ucenicilor, atunci ei s-au întrecut să aducă tuturor oamenilor vestea cea bună: "Cristos a înviat!" Pentru asta au luat asupra lor vicisitudini, suferinţe, prigonire, tortură şi moarte. Ce au spus ei? Noi nu putem să tăcem, trebuie să vorbim despre asta. Au trecut 2000 de ani de atunci. Dar şirul martorilor Paştelui nu s-a întrerupt până în zilele noastre. Şi noi să ne numărăm printre ei!

Credinţa noastră pascală nu are voie să rămână mută: ea ne obligă să o dăm mai departe. Dacă noi, ca Biserică în general şi apoi individual, nu mai dăm mărturie pentru Domnul înviat, atunci credinţa noastră este bolnavă, atunci am trădat misiunea pascală dată de Cristos (...).

Noi toţi am primit misiunea să-l vestim pe Cel Înviat mai ales prin viaţa noastră. Să fim o fereastră prin care lumina Paştelui să lumineze în lume! (...) Fără credinţa în Cel Înviat, nu putem să găsim un sens durabil şi profund pentru viaţa noastră, iar în ceasul morţii noastre nu există speranţă şi mângâiere. Deci încă o dată: "Ce mare bucurie, Cristos a înviat!"

(Pr. Albert Holenstein, Călăuze spre Cristos, p. 95-96)

*

O altfel de viaţă

Din doină de frunză şi zâmbet de floare,
Emană, pe aripi de soare plăpând,
Mereu-întrebarea ce parcă ne doare:
Din moarte se iese râzând sau plângând?

Răspunde natura cu sloi de verdeaţă,
Răspund porumbeii cu zborul lor lin,
Răspunde-aurora de dis-dimineaţă,
Dar nu e nici unul răspunsul deplin.

Să fie doar ciclul de regenerare?
Să fie ieşirea din dezamorţiri?
Să fie romanticul cu-a sa planare,
Deplinul răspuns la a' noastre simţiri?

Sau poate găsim pe-al credinţei tărâm
Un sprijin puternic şi-o rază în plus...
Primim noi cumva oxigen în plămân...
Dar singuri, noi tot nu aflăm un răspuns.

Ne vine atunci de la Domnul din cer
Şuvoi de lumină... şi valuri de har...
O altfel de viaţă spre cele ce pier
Şi-un alt fel de moarte propusă în dar.

E moartea ca jertfă, suprem argument,
E crucea ca drum spre iertare şi har,
E viaţa-nviere trecut şi prezent,
E slava ce neagă-a trăi în zadar.

Iar tot ce ne poate veni spre-ajutor,
De-acolo, din capătul tainic şi sfânt,
Răspunde cu zâmbetul mântuitor,
Al celui ce iese măreţ din mormânt.

Pr. Cristian Chinez

*

Taina Învierii

În spaţiu-timp divin din început,
Cuvântul a venit spre întrupare,
Desăvârşitul în finit născut,
Copiii Domnului răscumpărare,
Sublim prin jertfă, coborând în tină,
Cel aşteptat, lumină din lumină!


Chiar pentru gând curat neînţeles:
Cel Creator în cel creat venit,
Un răsărit şi un apus ales,
Şi fapt de mântuire împlinit
Prin patimă spre moarte şi mormânt,
El înviat şi înălţat, divin Cuvânt.

Cum zis a fost, în clipă rău-nvinge,
Lumina frunţii-n spini strivită este,
Încet în carne biciul iviri de viaţă stinge,
Crude piroane smulg zvârcoliri tempeste,
Nemil-arată lancea în inima senină,
Trimis în moarte este acel fără de vină.

Dar necuprinsul din cuprins alungă,
Întunecimi şi ceţuri adunate,
Pură lumină revarsă să străpungă,
Ziduri de ură, porţi încrâncenate,
Granitul adevărului din crez e-n înviere
Şi-n înălţare, stâlpi din veacuri, mângâiere!

Purificată lume prin jertfă s-a născut,
Şi taina luminează spre timpul de-nceput!

Martin Cata