"Un om pentru care am o preţuire fără margini". In memoriam pr. Cornel Cadar
Zilele acestea a plecat dintre noi către o lume mai bună un om pentru care am o preţuire fără margini. L-am cunoscut pe pr. Cornel Cadar în 1992, atunci când a preluat responsabilitatea slujirii tinerilor în bisericile romano-catolice din Iaşi. Era o perioadă în care efervescenţa schimbărilor din ţară după căderea comunismului, lăsase loc unei colaborări ecumenice autentice între ortodocşi, catolici şi protestanţi (din păcate, vremurile acelea sunt de mult apuse). Pe atunci organizam împreună evenimente cu caracter apologetic în universităţi şi alte spaţii publice, iar tinerii evanghelici erau implicaţi, alături de catolici şi ortodocşi în întâlnirile şi pelerinajele legate de mişcarea Taizé (până în momentul în care ASCOR-ul a intrat sub influenţe fundamentaliste şi anti-ecumenice; acelaşi lucru, din nefericire, s-a întâmplat ulterior şi cu mişcările studenţeşti evanghelice).
Începuturile slujirii la Iaşi nu au fost uşoare pentru pr. Cornel. Episcopul Petru Gherghel tocmai mutase în parohia din Paşcani pe pr. Anton Săboanu, care se ocupase până atunci de lucrarea cu tinerii, şi care era foarte iubit de aceştia. Ca urmare, tinerii preferau mai degrabă să meargă la el la Paşcani, decât să participe la întâlnirile tinerilor catolici de la Iaşi. Însă, cu înţelepciune şi perseverenţă, pr. Cornel a reuşit, în timp, să câştige încrederea tinerilor, care apoi l-au urmat fără rezerve, până în 2016, când acesta a predat responsabilitatea respectivă unui preot mai tânăr.
Eu eram atunci unul dintre prezbiterii comunităţii evanghelice Filocalia, formată în 1990, în care erau implicaţi, în diverse grade, studenţi şi tineri venind din diverse tradiţii religioase, inclusiv cea catolică şi cea ortodoxă. Unii dintre aceştia sunt acum preoţi sau persoane consacrate în acele biserici. Legăturile mele cu lumea catolică erau însă mai vechi, datând din perioada comunistă. Îmi amintesc şi acum, cu plăcere, de un Crăciun de la mijlocul anilor '80, când, împreună cu un grup de tineri evanghelici, la invitaţia prietenilor noştri catolici, am vizionat la institutul lor teologic din Copou filmul lui Zeffirelli Isus din Nazaret. Relaţiile dintre evanghelicii orientaţi ecumenic şi catolici s-au strâns şi mai mult după venirea la Iaşi a pr. Cornel. Îmi amintesc şi acum surpriza foarte plăcută pe care au avut-o credincioşii baptişti din comunitatea Betania, în care am fost implicat după 1996, atunci când pr. Cadar a fost cel care a rostit cuvântul de învăţătură.
Probabil cea mai consistentă implicare comună din acea perioadă a fost aceea în cadrul emisiunii Lumina din noi, coordonată de Laurenţiu Melinte la Radio Europa Nova. Timp de mai mult de trei ani, între 1995-şi 1999, am participat alături de pr. Cornel Cadar şi de pr. Viorel Dumitriu (parohul bisericii ortodoxe din strada Curelari) la o misiune de două ore realizată în direct. Nouă ni se alăturau din când în când câţiva alţi prieteni din bisericile noastre, între care ţin să-i menţionez în special pe pr. Mihail Lungeanu (ortodox), şi pe dr. Dănuţ Jemna (penticostal), profesor la universitate, care a devenit mai apoi un participant constant, şi a moderat chiar ultimele întâlniri. Emisiunile, care se concentrau pe diverse teme alese de comun acord, erau deosebit de alerte, şi nu evitau nicidecum subiectele controversate, atât în plan religios cât şi politic, fiind nu de puţine ori critice cu privire la propriile noastre tradiţii eclesiale, ceea ce a şi dus, în cele din urmă, la suspendarea emisiunii, la presiunile mitropoliei ortodoxe. Principala lor calitate era însă aceea că, deşi în mod inevitabil discutam şi despre diferenţele dintre cele trei mari tradiţii creştine, accentul cădea întotdeauna pe ceea ce ne unea în calitate de ucenici ai lui Cristos. Nu s-a întâmplat absolut niciodată să avem discuţii polemice, în ciuda faptului că eram cu toţii personalităţi puternice, cu convingeri ferme, pe care însă le afirmam în mod nedogmatic, fiind mereu gata să învăţăm unul de la celălalt. Ceea ce ne unea era dedicarea faţă de Cristos şi respectul reciproc.
Numărul celor care ascultau în mod consecvent emisiunile noastre era destul de mare, şi de-a lungul anilor am primit nenumărate reacţii, mai ales pozitive, dar şi critici ale unor persoane care erau deranjate de criticile noastre constante la adresa guvernanţilor. Mare păcat că n-am reuşit să păstrăm înregistrări din acea perioadă. Sau poate, cine ştie, ele s-or afla pe undeva, în arhivele serviciilor secrete, sau prin casele credincioşilor care ne urmăreau săptămână de săptămână.
Îmi amintesc bine un incident care a avut loc în studioul TeleM, în care într-o emisiune în direct, cu pr. Cornel şi pr. Viorel, chiar în sâmbăta dinaintea celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2000, în care opţiunea era între Ion Iliescu şi Vadim Tudor. Am spus atunci că nu mi-aş fi închipuit niciodată că la zece ani de la căderea comunismului voi avea de ales între un comunist şi un fascist. Domnul Ticu Isari, directorul postului TV a oprit imediat emisiunea, speriat că riscă să piardă licenţa, şi a reluat-o numai după plecarea mea. N-am mai fost invitat niciodată după aceea la TeleM.
Timpul a trecut însă, şi am început să simţim şi noi, încetul cu încetul, efectele lui. În 28 ianuarie 2014, părintele Cornel îmi scria la Londra:
Domnule Dănuţ,
Vă scriu pentru a vă spune că pr. Viorel Dumitriu este grav bolnav. Un cancer l-a pus la pat în câteva săptămâni. Duminică era foarte slăbit, nu se mai putea ridica. Acum e la spital, însă medicii nu prea întrevăd nimic. Dumnezeu să aibă milă de el.
Rugaţi-vă pentru el.
Pr. Cornel Cadar
Două săptămâni mai târziu, prietenul şi tovarăşul nostru de isprăvi ecumenice avea să ne părăsească pentru o lume mai bună. Avea 75 de ani. Iar acum a venit rândul pr. Cornel, la vârsta de 55 de ani. Eu am 65. Probabil că ar fi bine să-mi fac şi eu cu atenţie socotelile.
De-a lungul anilor am făcut multe alte lucruri împreună cu pr. Cadar. În acei ani mi-a fost un preţios prieten şi sfătuitor, aşa cum nu găseam decât cu greu între coreligionarii mei. Ne-am rugat adesea împreună şi i-am cerut ajutorul în rugăciune în tot felul de cauze complicate. Nu de puţine ori am trimis la el, pentru sfat şi rugăciune, mai ales oameni tineri - catolici, ortodocşi ori protestanţi - care aveau nevoie de ajutor spiritual.
Ne-a binecuvântat nu de puţine ori cu vizita sa şi s-a rugat pentru copiii şi nepoţii noştri. În câteva ocazii, foarte speciale pentru mine, pr. Cornel ne-a onorat cu prezenţa şi slujirea sa.
Astfel, în martie 2005, a răspuns invitaţiei mele de rosti o rugăciune de binecuvântare pentru începerea lucrărilor de construcţie la casa noastră, alături de Mihai Costache, pastorul Bisericii baptiste Betania, în care ne închinam atunci, şi un bun prieten, preot ortodox.
Şapte ani mai târziu, pr. Cadar a fost din nou alături de noi la sfinţirea casei noastre, de data aceasta alături de prietenul nostru comun dr. Dănuţ Jemna, pastorul Bisericii Străjerul, în care ne închinam atunci şi de Rev. Patrick Irwin, preotul paroh al Bisericii Anglicane din Bucureşti in în care fusesem confirmat în anul 2009. A fost o slujbă superbă, de care sunt sigur că-şi amintesc toţi cei care au participat la ea.
Aşa cum nu pot eu uita faptul că prietenul meu catolic şi-a făcut timp în programul lui aglomerat pentru a fi alături de mine şi de câţiva prieteni apropiaţi, pe care îi ştia bine, pentru a depăna împreună amintiri la aceeaşi masă, atunci când am împlinit 60 de ani.
De atunci ne-am mai văzut doar de câteva ori. Anul trecut l-am vizitat la episcopia catolică, unde locuia, pentru a-i duce un exemplar din cartea Omul evanghelic, pe care o publicasem nu demult la Polirom. După ce în urmă cu vreun an m-am mutat la Glasgow, în Scoţia, l-am mai vizitat o dată, în cursul penultimei mele vizite în ţară. Era deja foarte slăbit de boală şi vorbea foarte greu. Abia l-am recunoscut. Ne-am despărţit cu mare greutate şi cu sentimentul că este, poate, ultima dată când ne vedem pe pământul acesta.
Acum, cei care l-au iubit şi pe care i-a slujit cu credincioşie atâţia ani îşi iau la revedere, în vreme ce el merge să se odihnească cu sfinţii, de toate nevoinţele lui. Ne vom revedea însă la sărbătoarea cea mare a învierii şi ne vom petrece împreună veşnicia, rememorând lucrurile frumoase care ne-au unit, şi continuând să-l slujim pe Domnul nostru, aşa cum am făcut şi aici.
Axios! Soli deo gloria!
Dănuţ Mănăstireanu
Textul şi fotografia au fost preluate, cu permisiunea autorului, de pe site-ul personal www.danutm.wordpress.com.
* * *
www.ercis.ro:
Horgeşti (BC): Funeraliile părintelui Cornel Cadar (28 decembrie)
A trecut la Domnul pr. Cornel Cadar
