La Traian, personalul Caritas din Iaşi, Bacău şi Roman, împreună cu preoţii directori ai Centrului Diecezan Caritas au trăit împreună trei zile de reculegere, între 14 şi 16 decembrie 2006.
Ca în fiecare an, în ajunul sărbătorii Învierii sau a Întrupării, personalul Asociaţiei Caritas Bacău, Iaşi şi Roman, ne-am întâlnit alături de părinţii directori şi în acest Ajun de Crăciun pentru trei zile de reculegere.
De data aceasta ne-am întâlnit la Traian sub călăuzirea spirituală a părintelui Alberto. Sunt întotdeauna zile în care ne întâlnim unii cu ceilalţi, altfel decât la serviciu, zile în care ne întâlnim cu cel pentru care desfăşurăm serviciul nostru, mai bine zis zile în care ne reamintim pe cine întâlnim cu adevărat în cei pe care îi slujim ca şi lucrători caritas.
Părintele Alberto, propunându-ne în cele trei zile de reculegere, să reflectăm asupra a trei personaje biblice: Zaharia şi vestea îngerului că va avea un fiu, Maria şi Buna-Vestire şi Iosif, cel în a cărui grijă paternă avea să fie încredinţat Dumnezeu Întrupat.
Meditând da-ul lor şi mai ales privind umanitatea lor, părintele ne-a ajutat să înţelegem încă o dată că suntem mici în faţa Creatorului, suntem un nimic în întâlnirea cu cel care este totul vieţii noastre, dar că acest nimic este, de fapt, materia prima a creaţiei! Iar în faţa diferitelor probleme cu care ne putem confrunta adeseori în societatea de astăzi sub diferite forme, în faţa răului prezent în omenire, părintele ne-a arătat, cu umorul său specific, că fiind un nimic cel rău nu ne poate opri, nu ne poate înghiţi, pe când Dumnezeu cu acest nimic va reînnoi Creaţia sa.
Mulţumind părintelui Alberto şi părinţilor directori pentru această atenţie iubitoare faţă de fiecare dintre noi, le dorim lor şi tuturor oamenilor care sunt implicaţi în activităţi caritative în acest timp sfânt, şi nu numai acum, ca vestea cea bună a Întrupării cuvântului pentru mântuirea noastră să le copleşească sufletul cu binecuvântare divină!
Sr. Petra Marcela Măriuţ, CJ
Centrul Diecezan Caritas Iaşi
