Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, la sediul Centrului de Spiritualitate "Gaudium et Spes" din Traian (NT), s-a desfăşurat o zi de reculegere, cu tema "Pregătiţi să-l descoperim pe Isus în aproapele nostru", la care au participat persoanele care se dedică muncii pentru binele aproapelui din cadrul structurilor socio-caritative din Dieceza de Iaşi. Ghidul spiritual al grupului a fost părintele Lucian Păuleţ, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. De asemenea, au mai fost prezenţi părintele Eugen Robu - responsabil cu Oficiul pentru Pastoraţie Sanitară şi părintele Egidiu Condac - director al Centrului Diecezan Caritas Iaşi.
Au fost prezenţi un număr de 55 de persoane, medici, asistenţi sociali, asistenţi medicali, îngrijitori la domiciliu şi voluntari care activează în diferite asociaţii, fundaţii şi alte structuri socio-caritative şi medicale din Dieceza de Iaşi: Centrul Diecezan Caritas Iaşi, Asociaţia "Sfântul Vinceţiu de Paul" - cu reprezentanţi din Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Oneşti şi Adjudeni, Centrul Educaţional "Kolping" Oituz, Centrul Medical Barticeşti, spitalele din Iaşi.
Programul zilei a fost compus din meditaţii, recitarea rozariului, sfânta Liturghie, colocvii personale şi îndrumare spirituală, iar ziua s-a încheiat cu adoraţia euharistică.
Părintele predicator, în prima sa reflecţie pe baza parabolei din Evanghelia după sfântul Luca, despre omul bogat şi Lazăr cel sărac, ne-a invitat să căutăm şi să retrezim în noi acea sensibilitate faţă de semenii noştri, mai ales faţă de cei marginalizaţi şi săraci. Ne-a încurajat să îndepărtăm obstacolele care stau în faţa noastră pentru a-l vedea pe Lazăr cel sărac în cei pe care îi slujim, devenind astfel conştienţi că în fiecare este prezent Cristos. Iar timpul cel mai potrivit pentru a produce această transformare în viaţa noastră nu este mâine, dar este acum. În cea de-a doua reflecţie am avut ocazia de a medita asupra regalităţii lui Isus Cristos. A ne împărtăşi din regalitatea pe care a trăit-o şi a instaurat-o şi pentru noi Cristos pe pământ înseamnă a ne comporta în libertatea fiilor lui Dumnezeu şi a trăi în adevăr. Suntem regi nu când posedăm multă putere şi bogăţie pământească, ci atunci când stăm bine cu noi înşine, când suntem sinceri cu noi şi faţă de alţii.
Redăm în continuare şi câteva din mărturiile celor prezenţi la reculegere:
"După prima participare la o astfel de zi de meditaţie, inima noastră e mult mai plină de spiritualitate. Am mai deschis o cămăruţă a inimii şi astfel suntem deschişi să-l vedem pe Lazăr - aproapele nostru în nevoie şi să-i oferim ajutor".
"Părintele Lucian Păuleţ ne-a orientat deja spre perioada Adventului, care ne cheamă să dăm deoparte barierele care ne stau în cale, ne cheamă la o decenţă spirituală, la moralitate. Preocupările noastre zilnice trebuie să facă loc şi timp pentru a ajunge la poartă şi a-l vedea pe Lazăr, pentru a fi aproape de el. Dumnezeu este aici, prezent în mijlocul nostru, trebuie să fim pregătiţi să-l vedem".
"Azi a fost o zi în care mi-am lăsat problemele acasă, un timp în care părintele Egidiu ne-a amintit că suntem oameni şi că trebuie să punem problemele noastre în mâna Domnului. Noi, cei care lucrăm în caritate, trebuie să devenim conştienţi că fără Dumnezeu nu putem realiza nimic. Acest timp de reculegere ne ajută să ne încărcăm spiritual. Prima meditaţie prezentată de părintele Lucian Păuleţ ne-a făcut să înţelegem că trebuie să slujim săracii mereu. Pentru a-l întâlni pe Isus trebuie să-i căutăm pe cei săraci. Preocupările noastre zilnice pot fi date deoparte pentru a fi aproape de persoanele aflate în nevoi".
"O zi câştigată! Expunerile părintelui Lucian Păuleţ sunt pentru orice auditoriu, adevărate exortaţii: multă putere de convingere şi determinare spre meditaţie şi trăire interioară, spirituală. Mulţumesc părinte profesor Lucian Păuleţ! Mulţumesc iniţiatorilor acestei zile!"
Ziua de reculegere s-a încheiat în faţa altarului în urma unor clipe de adoraţie, primind binecuvântarea cu preasfântul sacrament şi purtând în noi o vie dorinţă de a îl duce pe Cristos în casele noastre şi în viaţa celor pe care îi vom întâlni în munca noastră socială sau medicală de fiecare zi.
Dumnezeu să binecuvânteze tot efortul părintelui Lucian Păuleţ, al părintelui Adrian Faraoanu, care a fost o gazdă primitoare şi generoasă, şi al tuturor celor care au dat din timpul lor pentru a sta câteva ore în preajma Domnului cu dorinţa de a se lăsa transformaţi de iubirea şi de harul său.
Antonina Dogariu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 noiembrie: Traian: Zi de reculegere pentru personalul socio-medical şi medical din Dieceza de Iaşi
