Plini de recunoştinţă şi entuziasm, credincioşii din Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" Traian, în frunte cu părintele paroh, pr. Eduard Patraşcu, au avut bucuria de a sărbători şi în acest an Ziua Recoltei, duminică, 14 octombrie 2018.
Acest eveniment a fost organizat şi minuţios pregătit de către păstorul acestei comunităţi, ajutat fiind şi de alţi credincioşi din parohie şi de tinerii de la Acţiunea Catolică.
Într-o atmosferă de sărbătoare cu totul deosebită, la care a contribuit mult şi decorul impresionant al bisericii, Ziua Recoltei, zi în care i-am adus cu toţii mulţumire Domnului pentru roadele pământului cu care ne-a binecuvântat în acest an, a început (aşa cum se cuvine) cu sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.00 celebrată de părintele paroh împreună cu părintele Daniel Budău.
Continuând o tradiţie veche a Bisericii şi deja tradiţie a parohiei din Traian, la sfârşitul Liturghiei părintele a binecuvântat produsele aduse de credincioşi şi prezentate Domnului ca mulţumire în faţa altarului.
După Liturghie toţi cei prezenţi au participat la o îmbelşugată agapă frăţească în cadrul căreia ne-am bucurat atât de gustul înmiresmat al sarmalelor, al cozonacilor şi al vinului, cât şi de spiritul de comuniune şi împărtăşire la care ne cheamă Biserica mai ales în aceste momente de sărbătoare.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru vremea frumoasă, dar şi tuturor celor care au participat la realizarea şi la buna desfăşurare a acestei zile minunate. De asemenea, sperăm ca aceste sărbători să-i apropie pe oameni de Domnul şi între ei, să le întărească credinţa şi astfel să devină un exemplu de urmat pentru ceilalţi.
Leonard Antili
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 octombrie: Traian (NT): Ziua recoltei
