Traian: "Maturi spre viaţa de familie"

Sâmbătă, 11 mai 2019, la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian a avut loc cursul pentru logodnici, primul din sezonul primăvară-vară din acest an.

Pregătirea pentru căsătorie este subliniată nu doar de realitatea de pe teren, ci şi de papa Francisc, care, înaintea vizitei sale în România, mai ales la Iaşi, în exortaţia apostolică Amoris laetitia nu conteneşte să vorbească despre necesitatea ei, ca drum de maturizare a vocaţie la viaţa de familie.

Este vorba de un parcurs pe care tineri şi tinere, logodnici, candidaţi prin iubire la sacramentul Căsătoriei, l-am făcut începând cu ora 9.00 a zilei de sâmbătă, în frumosul şi primitorul Centru de la Traian.

Debutul a fost făcut cu mult succes de către pr. Felician Tiba, care, în aproximativ o oră ne-a condus de la frumuseţea alegerii pe care am făcut-o unul în celălalt la frumuseţea Celui care ne-a ales unul pentru celălalt. "Dumnezeu nu v-a pus alături unul de celălalt pentru «a vă folosi», a spus pr. Felician, ci pentru a vă face fericiţi. Cursul pentru logodnici are menirea de a aminti tinerilor că prin căsătorie nu-şi iau «proprietate», ci se primesc în dar, un dar de care toată viaţa, în mod reciproc, trebuie să aveţi grijă! A evada la greu nu este semn de neputinţă, ci de imaturitate, chiar de laşitate. Mai ales pentru momentele grele v-a pus Dumnezeu alături unul de celălalt, unul pentru celălalt. E rândul vostru ca pe parcursul întregii vieţi, dacă e nevoie, cu trudă, să faceţi să crească iubirea care v-a întâlnit şi care prin sacramentul Căsătoriei vă uneşte".

La rândul ei, doamna Eugenia Dămătăr, purtând în faţa noastră şi experienţa propriei vieţi de familie, ne-a ajutat să înţelegem că celălalt nu este un "înger", ci un "om", un "cerşetor" de iubire, un "sărac" în ale iubirii şi în ale respectului, nevoi la care soţii au datoria să răspundă.

"Nu ce veţi construi împreună contează, cu aluzie la cele materiale, spunea doamna Eugenia, ci ceea ce veţi construi unul pentru celălalt: punţi de fericire, de fidelitate, a sta alături celuilalt, nu când consider eu, ci efectiv când el are nevoie".

Au urmat două ore în care doamna Maricica Mihălcuţ, cu mult entuziasm şi profesionalism, ne-a introdus în taina plină de mister a metodelor naturale de concepere. Este vorba de o incursiune pe care dacă nu am fi participat la acest curs nu am fi avut unde să o facem, fie că metodele naturale nu sunt suficient de cunoscute, fie că problemele legate de concepere mai constituie încă un tabu pentru părinţii şi educatorii noştri.

După prânzul pe care l-am luat împreună a urmat partea de psihologie şi pedagogie a căsătoriei în care am fost însoţiţi de doamna Mihaela Gemine, psiholog specialist în psihologia familiei. "Dacă vă veţi lipsi de atenţia reciprocă, specifică soţilor, spunea doamna Gemine, să nu vă miraţi că la un moment dat o să simţiţi nevoia să o căutaţi în altă parte, la fel cum o să ajungeţi şi la o oarecare răceală între voi, dar pe care nu o să aibă nimeni responsabilitatea de a şi-o asuma. Va fi vina la amândoi!"

După cele aproximativ şapte ore de curs, participanţii, deşi uşor obosiţi, au recunoscut că un astfel de curs nu doar că este o necesitate, ci, aşa cum au afirmat mai mulţi, trebuie să fie obligatoriu. Sunt lucruri pe care nu le auzi în altă parte, dar atât de necesare vieţii de familie.

Un sincer mulţumesc organizatorilor!

Carmen Ciobanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 mai: Traian: "Maturi spre viaţa de familie"