Continuând iniţiativele din acest An Jubiliar dedicat Milostivirii Divine, în perioadele 8-13 august 2016 şi 22-28 august 2016, Centrul "Gaudium et Spes"din Traian organizează alte două cursuri de exerciţii spirituale pentru persoanele consacrate cu tema: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv" (Lc 6,36).
Ce îşi propun aceste două cursuri? Plecând de la afirmaţia pe care Sfântul Părinte papa Francisc o face la nr. 9 al Bulei de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii, Misericordiae vultus, unde ne spune că "milostivirea nu este numai acţiunea Tatălui, ci devine criteriul pentru a înţelege cine sunt adevăraţii săi fii", în aceste exerciţii spirituale, pr. Marius Vătămănelu, OFMConv., le propune celor care vor să participe câteva meditaţii biblice care să-i ajute să înţeleagă mai bine în ce anume constă milostivirea divină, cum poate fi ea întâlnită şi trăită, dar şi modalităţi concrete pentru a putea deveni mai milostivi faţă de aproapele.
Cine doreşte să participe se poate înscrie prin telefon (pr. Adrian Fărăoanu, 0766/323384) sau prin e-mail, la adresa [email protected]
Pr. Adrian Fărăoanu
