Centrul "Gaudium et Spes" din Traian organizează în perioadele 9-14 mai 2016 şi 4-7 iulie 2016 cursuri de exerciţii spirituale pentru persoanele consacrate cu tema "Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi (Mt 9,13). Milostivirea Tatălui revelată în persoana lui Isus Cristos".

Milostivirea este modul de a fi a lui Dumnezeu, reacţia sa primară în faţa creaturilor sale, modul său de a privi persoanele, ceea ce mişcă şi conduce toată acţiunea sa. Dumnezeu simte faţă de creaturile sale ceea ce o mamă simte faţă de copilul pe care îl poartă în pântecele ei. Dumnezeu ne poartă în interiorul său. Această realitate a Tatălui este revelată de Isus Cristos şi în el devenim părtaşi din plin la revărsarea milostivirii, căci chipul ei nu e altul decât Cristos.

Exerciţiile spirituale vor fi conduse de pr. Claudiu Eva, SVD. Cursurile încep luni seara şi se vor încheia duminică dimineaţa.

Pentru motive organizatorice, data limită a înscrierilor pentru prima serie de exerciţii spirituale (din luna mai) este 25 aprilie, iar pentru seria de exerciţii din luna iulie, data limită este 26 iunie. Aceste două cursuri se vor ţine dacă numărul persoanelor înscrise este de cel puţin 5.

Toţi cei doritori se pot înscrie prin telefon (pr. Adrian Fărăoanu, 0766/323384) sau prin e-mail, la adresa [email protected]

Pr. Adrian Fărăoanu